Zăbovesc pe străzile oraşului cu turnuri,
printre clădirile medievale,
mă fascinează sobrietatea lor prăfuită
porţile grele prin care te cheamă misterul.
Nu sunt decât o umbră trecătoare
o fantomă deghizată-n pelerin
care-şi sfâşie timpul pe roţi.
Sunt dintre oamenii cu pasul nesigur
pe un drum zdrenţuit de obstacole.
Oraşul e un candelabru de lumini în noapte,
un loc unde îmi ascund identitatea,
furat de ceasurile sparte
unde timpul se roteşte pe cadrane.
Nu cunosc pe nimeni în mulţimea amorfă
sunt o stea descompusă,
dintr-un cer strivit de pământ.
Deseori cu ochii roşii prin fanta de lumină
fac plecăciune hârtiei îngălbenite
sub streaşina unei lămpi cu vapori,
şi aştept să-mi cadă cuvintele mari.
Călăresc inorogii de sticlă
până la răscrucile dintre anotimpuri,
curg lacrimile gălbui din ochii iubitei,
ca picăturile din nori pe asfalt,
mă înclin, m-aşez în genunchi
şi-i muşc buzele cu un sărut
în văzul lăptos al mulţimii.
-->
Comentarii
More Flowers Comments