Pământul nostru
îmi pătrunde în oase,
ca o boală incurabilă:
ţărână în ţărână –
doi fraţi siamezi cu tricolorul în atomi.
Dunărea îşi deschide, din când în când,
porţile în pieptul meu,
inundându-mi poiana de narcise.
La hotar de suflet,
steiuri de Carpaţi
îşi înalţă fruntea brăzdată de riduri.
Morţii îşi leapădă crucea pe tărâmul celălalt,
acolo unde speranţa are culoare verde
şi cutreieră liberă pe câmpia veşniciei.
La graniţa dintre lumi,
zori trandafirii mă privesc în ochi
cu tandreţe de îndrăgostit;
doar vipera păcatului profanează
locul unde şi mătrăguna e dulce...
-->
Comentarii
Mulţumesc mult, Lenuş Lungu! Cu drag,
Frumoase versuri!
Mulţumesc, Aurelia, să ne dea Dumnezeu un Crăciun minunat tuturor!! te îmbrăţişez!
Mulţumesc, dragă Aurelia, de popasul pe... "pământul" meu şi de apreciere!
Îmbrăţişări prieteneşti!