Sunt pasărea ceas ce zboară alene
Curbând stalactite din timpul pierdut,
Minutele plâng, ascunse sub pene,
Cerând al secundei vremelnic sărut.
Tic-Tac, mă-nfăşor în prafuri stelare,
Argintul luminii străluce în ochi
Iar bezna uitării în cercuri dispare
Prelinsă-ntr-un vortex de negru deochi.
Şi cârduri de clipe sosesc pregătite
Să plece pierdute spre timpul de-apoi,
Eu încă aştept pe vârful de munte
Să scot curcubeul ascuns între ploi.
Doar geruri coboară hulpave, haine,
Să sfârtece visul prin care mai speri,
Şi ziua de astăzi va fi pentru mâine
Ce mâine e astăzi cu aripi de ieri.
Deschid şi închid cu geamăt aripa
În zgomot de ceas cu ritm cardiac
Iar timpul amar îşi plânge risipa,
Prin frunza visării cu iz de tic-tac.
Şi totul se-nvârte, şi totul dispare
În zări sfâşiate de zbor milenar,
Şi iarăşi apare, şi iarăşi tresare
Secunda visării la vechiul hotar.
Adina V.
26.01.2016
-->
Comentarii
Mulțumesc frumos, doamna Pop Dorina!
O poezie... „ceas”. Admirație.