Paladie – Istoria Lausiacă (Lavsaicon)

~ Scurte biografii de pustnici (Traducere, introducere şi note de Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae, Membru al Academiei Române), Editura Institutului Biblic şi de Misiune (EIBM) al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1993 ~


Numele de „Istoria Lausiacă” îl are această scriere de la faptul că Paladie a scris-o la rugămintea unui postelnic al împăratului bizantin Teodosie II, cu numele Lausus, în anii 419-420.

Acest Paladie s-a născut în Galatia, în anul 363 sau 364 şi pare a fi avut o pregătire clasică. S-a făcut monah prin 386 şi a trăit la început în această calitate (stare) în Palestina, poate în lavra Duca (cap. 48 din această scriere). Vieţui apoi trei ani cu un ascet, numit Inochentie, în muntele Măslinilor (cap. 44). În timpul vieţuirii acolo, se întâlni cu Rufin şi cu Melania cea bătrână.

Se pare că la îndemnul acestora s-a decis să meargă în Egipt, să cunoască monahismul de acolo. După ce-a rămas un an în Alexandria, lângă preotul Isidor, care părea să-l fi introdus în modul de viaţă al pustnicilor egipteni, plecă în „Singurătate”, aproape de Alexandria, unde a vieţuit sub îndrumarea pustnicului Dorotei.

În 390 plecă în Nitria, apoi în pustia Chiliilor, unde a vieţuit nouă ani. În Chilii a convieţuit mai întâi cu Macarie Alexandrinul (Istoria Lausiacă 18), apoi cu Evagrie Ponticul. Acesta avu o influenţă profundă asupra lui Paladie (Istoria Lausiacă 38).

În 399, anul morţii lui Evagrie, Paladie se îmbolnăvi şi, la sfatul medicilor, se întorsese în Palestina.

Aici convieţui cu Poseidon, la Betleem (op. cit. 36). Pe la anul 400 devine episcop de Eleonopole în Bitinia. În 403 luă parte la Sinodul din Chercia (lângă Calcedon), convocat de Teofil de Alexandria, inamicul sfântului Ioan Gură de Aur. La acest Sinod, sfântul Ioan Gură de Aur fost condamnat, iar lui Paladie i se reproşă influenţa origenistă.

Când sfântul Ioan Gură de Aur fu exilat în 404, Paladie plecă la Roma pentru a-l apăra la papa Inochentie I. Când se întoarse în Constantinopol, în 406, fu arestat şi exilat de împăratul Arcadie în Egipt. Aici vieţui întâi în Siene, apoi la Antinoe, lângă Tebaida.

Abia după încetarea opoziţiei faţă de sfântul Ioan Gură de Aur, Paladie, lăsă Egiptul şi se întorsese în ţara sa, în Galatia. Acolo pare a fi convieţuit cu un preot, pe nume Filorani (Istoria Lausiacă 45). Apoi devine curând episcop de Aspura (Socrate, Hist. Ecclesiastica, VII, 36). În această perioadă scrise Istoria Lausiacă. Nu se cunoaşte anul morţii.



Un desen animat despre dragostea creştină, inspirat din „Lavsaicon”, o carte despre vieţile pustnicilor din veacul V.

Concepţie şi desene de Ieromonah Savatie Bastovoi


Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 8 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Hălăucești, în limba maghiară – Halasfalva, este o comună din județul Iași care include și satul…
Acum 8 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Într-una din lucrările sale, folcloristul şi compozitorul Tiberiu Brediceanu spunea că „în Banat…
Acum 8 ore
Ioan Muntean a comentat la postarea de pe blogul Ioan Muntean Ioan Muntean - amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) în Cronopediada grup
""
Acum 9 ore
Ioan Muntean – amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) – Cronopediada grup –…
Acum 14 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
21. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
amor…
Acum 14 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) în Cronopediada grup
Acum 14 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
21. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
amor…
Acum 17 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu THINK THANK 91 - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 20 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – MINĂ DE AUR DIN LOCALITATEA UNGURENI, JUDEȚUL MARAMUREȘ în Hobby-Club Cronopedia
Acum 20 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu ISTORIE ȘI CULTURĂ PRIN FILATELIE – ORGANIZAȚIA DE PIONIERI în Hobby-Club Cronopedia
Acum 20 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
ieri
Mai Mult…
-->