Parfumerii de ceară

Trecut-au călători muşcând din trupul sec,
iubirea să-mi înec în labirint de şoapte,
cu herghelii de cai... fantome din oglinzi,
bătut-au răsăritul atât de multor fapte.

Din trunchiul vânăt, putred, zoresc să iasă mir,
de toate parcă ar cere, din ceaţă vor tămâia,
cu oasele sfărâmate şi capul prins în brâu...
râvnesc din oale sparte, s-o scoată pe Maria.

Aşa vin răpitorii... cu mintea ştrangulată...
şi uită că o viaţă, nu-i timp în veşnicie.
pe mâini le cad podgorii, în inimă au piatră,
dar veşnic este CREZUL şi dragostea-n robie.

Şi ca-ntr-o ironie mă-ncalţ cu truda vieţii,
la schimb, până-n orbită văzduhul mă îmbie,
când aspră este fiara şi păpuşarul snob,
să plâng sub flori de gheaţă...o frunză ruginie.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Imagine de poezie modernă.

    Dar atenţie, versul clasic presupune nişte rigori de ritm, rimă şi măsură pe care nu le respecţi.

    Dacă simţi că versul clasic nu te încape scrie doar în  vers alb!

    Spun asta pentru că ai  ochiul şi limbajul unui bun poet modern!

Acest răspuns a fost șters.
-->