pastel de seară
pădurea arde-n toamnă cu vâlvătăi de foc
galben în zarea toată cât duc ochii,
e țara noastră cea făr' de noroc,
țara lui Lerui-Ler și-a sfintei Dochii.
în depărtări se-aud tălăngi cum suie,
cum trec pe carărui puhoi de oi
cum toamna a bătut natura-n cuie,
lăsând copacii desfrunziți și goi.
amurgul se-odihnește pe poiană,
e-o liniște de început de lume,
se-aude-n depărtări o havaiană
și câțiva nori s-au spânzurat pe culme.
lumina dup-amiezii dă-n amurg
și lunca toată s-a brodat cu aur,
pâraie repezi șerpuind cum curg
și-o broască cântă veselă pe-un plaur.
7 octombrie 2011
-->
Comentarii
frumos spus
puhoi de oi, o muzicalitate ieşită din comun
ar fi putut fi evitate clişeele
desfrunziţi şi goi-aproape pleonastic,
începutul de lume de asemenea este clişeic şi aş mai adăuga observaşia la rima
ele
suie-arămie, s-ar fi impus o terminaţie în UIE
lume-culme, s-ar fi impus o rimă înUME sau în ULME
poiană nu rimează cusună
un nou clişeu
pâraie repezi liniştite curg trecând peste asocierea repezi cu liniştite...?
pădurea arde-n toamnă cu vâlvătăi de foc
galben în zarea toată cât duc ochii,
e țara noastră cea făr' de noroc,
țara lui Lerui-Ler și-a sfintei Dochii.