Păstrez în inimă de mulți ani un vis,
de iubirea noastră a fost odată scris,
Mă atinge printre flori numai vântul,
călătorește în timpul plecat gândul.
Privirea ta este o caldă mângâiere,
într-o noapte plină de multă tăcere,
Pe ziduri albe ramurile se răsfrâng,,
multe vise triste în suflet se frâng.
Mi-e dor iar de timpul care a plecat,
și printre lacrimi multe m-am ridicat,
Îmi place să alerg desculță prin ploaie,
atinsă numai de ale ei gingașe șiroaie.
Acum încerc să îți scriu o scrisoare,,
să o citești într-o zi cu mult soare,
Aș vrea să dau timpul nostru înapoi,
în casa noastră mică să fim amândoi.
O petală albă se odihnește pe masă,
păstrez în inimă o amintire prețioasă,
Și deseori noaptea îmi aduc aminte,
că în viață nu au fost numai cuvinte.
Comentarii