Cu amintiri venite peste vreme,
să îmi așeze rime în poeme,
ajung și dorurile voastre, toate,
iubitelor din viața mea plecate,
la un sfârșit întârziat de vară
pe când revin diezii din fanfară,
iar eu îi pun la loc, pe dibuite,
în gama vieții, plină de ispite.
Bemolii rătăciți prin clarinete,
îmi amintesc, cu intonări discrete,
că v-am urcat pe toate într-o seară
în trenul ce pleca târziu din gară,
când vânturile toamnei, răsculate,
vă-ademeneau cu melodii ciudate
pe drumuri de păcat fără hotare,
prin oazele cu dune mișcătoare.
Mă bântuie tăcerea adunată
pe amăgiri întoarse, dintr-odată,
cu lungi regrete din trecut lăsate
prin trenurile pline de păcate,
ce vă-aduceau în nopțile rebele
să ne iubim sub razele de stele,
iar către zori, pe când cocoșii cântă,
să mă lăsați cu inima mai frântă.
Vă-aștept, și-acum, în fiecare seară,
pe când se-ntorc diezii din fanfară
să-aducă alți bemoli în clarinete
din margini de apusuri violete,
iar dorurile noastre, împreună,
vor fi ajunse-n oaza de sub dună,
sub palmierii fremătând în vrie
pe ritmuri zvelte dintr-o poezie.
-->
Comentarii
Mulțumec, Dorina! Admirație reciprocă!
Admirație.