Aripile timpului fâlfâie cu greutate în aer
fără să obosească vreodată
când îşi scutură penele prin sita vieţii
ce devin umbre a ceea ce evenimentele
zgomotoase sau liniştite
se perindă desculţe prin suflete şi trupuri
arănd cu brazde adânci pământul şi cerul.
Se-ntâlnesc brazdele unele cu altele
se ară de bine sau de rău între ele
alteori sunt incompatibile şi-aunci rămân
una prin preajma alteia cuminţi şi mute
aşteptându-şi fiecare consoarta
care să i se alăture şi să-i grăiască
în cuvintele şi-n cântecele ei.
Pruncii pluriformi care vin pe pământ
duc lupta cu arăturile brăzdate
până când reuşesc să-şi construiască crucea
apoi şi-o azvârle-n spinare s-o care după ei
cu toate răsadurile ce le găsesc
prin sacul destinului pe care Domnul
le-a pus înainte de venirea lor.
Şi-ncontinuu zboară timpul
nesimţind greutatea şi oboseala aripilor
presărând peste planetă şi noi
mulţimi de pene care îşi iau înfăţişările lor proprii
pe care noi oamenii le mânuim
după mintea şi conştinţa fiecăruia.
De ţinem cont sau nu de
de Domnul şi puterea Sa divină
,,Tatăl nostru
care ne eşti în ceruri...''
El ţine cont de absolut tot
chiar dacă timpului nu-i pasă de ce lasă
în urma sa şi ce facem cu ele.
Mihaela Moşneanu
Comentarii