Zile umede ale unui final de Septembrie 2022 în care stropii de ploaie nu deprimă, ci bucură deosebit de mult, și un început asemănător de Octombrie 2022 care ne promite o toamnă generoasă și umiditate în sol pentru culturile de toamnă. Mâhnesc doar unele distrugerile lăsate în urmă de furia naturii în câteva localități din țară. A plouat zilnic, ca o binecuvântare pentru tot ceea ce e verde și temerile legate de o secetă prelungită au fost înlăturate. Am întreținut grădina în câteva zile, am cules merele și gutuile pentru viitoarele smoothie-uri și compoturi… Prin curte am putut surprinde vrăbiuțe și câte un pițigoi matinal, porumbei cam zgribuliți și după-amiaza rândunici înșirate pe cablurile electrice de la stradă, pregătindu-se pentru marea plecare. Mi-au mai înseninat clipele de peste zi două ieduțe născute în primăvară care sunt deosebit de jucăușe și cărora le place să fie dezmierdate…

https://radualinbalaj.wordpress.com/2022/10/02/per-pedes-apostolorumcenusareasar-i-p-majestate-turneul-de-sah-si-frunze-de-plop/

october.jpg?w=266

N-aș spune că am fost prea harnic sau productiv în această perioadă, dar n-am abandonat și am realizat câte ceva în fiecare săptămână. Sunt bucuros că mă caracterizează naturalețea și că nu sunt cuprins de tulburări de personalitate de care mulți oameni sunt încercați măcar din când în când. Chiar m-am întrebat de mai multe ori dacă actorii de teatru nu sunt bântuiți de personajele pe care le-au jucat… Sau dacă vreodată personajul nu i-a cucerit, nu i-a dominat și nu le-a răpit ulterior ani din viață? Am învățat să apreciez fiecare moment de normalitate și ador micile satisfacții pe care zilele obișnuite ni le pot oferi. Mă străduiesc să zâmbesc din când în când, dar sunt atent tot timpul la ce mi se întâmplă, la tot ceea ce ni se întâmplă… Nu înțeleg de ce și de unde atâta răutate și încrâncenare la unii contemporani, dar sunt convins că mi-aș pierde serios timpul să găsesc răspunsul și nu mi-ar folosi la nimic.

S-a răcorit un pic și chiar este plăcut în natură dacă iubești mișcarea sau plimbarea… Am ieșit de mai multe ori, așa per pedes apostolorum, la marginea localității natale și, ca un bonus, am putut culege ciuperci champion frumoase și bobițe de păducel… Frunzele încep să pălească și mă întreb de pe acum ce va mai urma în anii următori… În unele zile sunt prea matinal, iar în altele, după o noapte în care am stat după miezul nopții pe internet sau lucrând la materialele proprii, prefer să mai moțăi un pic până către orele 8 a.m. Momentan nu am un program fix și încerc să fiu cât mai odihnit și fresh posibil …

Elevii au început noul an școlar și problemele din educație nu au fost soluționate corespunzător. Greutățile întâmpinate sunt reflectate în performanțele școlare și nimeni nu-și asumă responsabilitățile eșecului. Ministrul Educației a demisionat în cele din urmă, în urma unor grosolane acuzații de plagiat, și Cenușăreasa Educație este în căutarea unui ministru care să o scoată la liman… ”Școala trebuie să urmărească tot timpul ca tânărul să părăsească băncile ei nu ca specialist, ci ca o personalitate armonioasă”, observa Albert Einstein, iar Aristotel cu mult înaintea lui spunea:” Educarea minții fără educarea inimii nu este educație deloc”

educatie.jpg?w=259

În cea de-a optsprezecea zi din septembrie am participat la Hotel Continental din Oradea la un important turneu de șah. Pasiunea mea pentru jocul minții se materializează, chiar dacă mai târziu… Am ajuns la locația evenimentului foarte de dimineață și am fost cooptat la cărarea materialelor necesare de către organizatori. Am acceptat cu bucurie, iar ulterior am petrecut un pic la barul hotelului la un capucino și o apă minerală. Turneul s-a desfășurat civilizat, cum altfel nu?!, și la jumătatea lui mi-a domolit nemulțumirea doar pauza în care am servit o porție de penne cu somon… Aveam doar o victorie din patru partide și ratasem o victorie sigură din cauza unei singure mutări neglijente și inutilă… A doua jumătate a turneului mi-a adus încă trei victorii. Cu patru victorii a fost ceva mai bine decât anul trecut, dar sub așteptările mele. Am avut sentimentul că aș fi putut mai mult, dar asta fusese… Turneul a fost câștigat de către renumitul jucător de șah Dieter Nisipeanu și am fos încântat că am putut să-i salut pe Mihnea Costachi și pe Irina Bulmaga… Șahul înseamnă disciplină, creație, anticipare și răbdare. Presupune respect pentru adversar și este acceptat ca fiind artă, sport și știință… Marcel Duchamp spunea că toți ”jucătorii de șah sunt artiști”

20220918_161200.jpg?w=766 20220918_182121.jpg?w=766

În acest ultim trimestru al anului 2022 încercăm cu toții să înțelegem forfota generală. Prețurile au crescut neverosimil și cred că începe să se lucreze la gramajul și la calitatea produselor. Științele și cultura nu sunt adorate, deși într-un mod tacit au schimbat fața lumii în care trăim. Se citește destul de puțin și lectura nu este privită ca un mod de viață. Literatura de bună calitate nu prea este înțeleasă și apreciată și întreaga lume freamătă amenințător sub greutatea mulțimilor subeducate…

lectura.jpg?w=275

Vestea suferinței și ulterior a decesului reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii a mâhnit foarte mulți oameni de pe toate continentele. Elisabeta a II-a a fost un garant al stabilității internaționale, un simbol al continuității și progresului occidental. Personalitatea ei, căreia nu-i lipsea umorul, și înțelepciunea însoțită de seninătate și naturalețe au fost dublate de simțul onoarei și al datoriei. Funeraliile ei ne-au amintit măreția unei epoci și a regalității britanice. Majestate, îți suntem recunoscători și nu te vom uita niciodată ! Requiescat in pace ! Timp de șapte decenii Marea Britanie și statele europene au găsit modalități multiple pentru a colabora și s-au inspirat reciproc, iar SUA a fost un aliat permanent… W. Shakespeare punea într-un sonet durerea și neliniștea sa, tipic britanice, privind neseriozitatea și lipsa de conștiință a contemporanilor:”Sătul acum de toate invoc odihna morții,/Nu mai suport să tot implor zadarnic,/ Să văd ticăloșia făcând sorții,/ Credința fluturată-n chip fățarnic,/ Noblețea preschimbată în ridicol,/ Virginitatea grosolan vândută,/ Calea cea dreaptă pusă în pericol,/ Perfecțiunea jalnic ocărâtă,/ Arta, limbă de lins mâna puterii,/ Unealtă-a saltimbancilor cetății,/ Vraci ce îmbracă-n vers păcatul firii,/ Ieftinătatea-n haina simplității./ Aș vrea să-mi aflu moartea, sătul de-atâtea rele,/ Însă murind aș frânge sufletul dragei mele”.

elisabeta-ii.jpg?w=545

Aș dori să închei cu un haiku personal:

semn de vreme rea –

frunze de plop se vaită

în șuier de vânt”

Vă doresc o lună Octombrie 2022 plăcută, benefică și senină !

Voturi 1
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Mă incântă apariţile dv. lunare cu subiecte concise... Încă nu ştiu cum am putea face o colaborare pentru reviste... dar azti vă dăruiesc în schimb un poem:

     


    Am sărutat această lume …

     

    Am sărutat această lume

    cu ochii și cu mâinile,

    în faldurile inimii nenumărate-învăluind-o.

    I-am potopit și zilele și nopțile cu gânduri,

    până când lumea și viață mea

    s-au contopit într-una singură.

    Și dragă mi-i viață,

    pentru că dragă mi-i lumina cerului

    întrețesută-n mine.

    Dacă a părăsi această lume

    e tot atât de-adevărat cu a iubi-o,

    trebuie să fie un tainic înțeles

    între-ntâlnirea și despărțirea vieții.

    Dacă iubirea de viață

    s-ar dezamăgi în moarte,

    atuncea cancerul dezamăgirii

    ar roade măduva la toate,

    iar stelele și-ar tot zbârci lumina,

    până s-ar face negre-n întuneric.

     

    Autor Rabindranath Tagore

    • Vă mulțumesc pentru aprecieri... ! Sper că în aceste mini-eseuri cititorul va găsi chestiuni fortificatoare, inspiratoare... Sunt deschis la colaborări pentru reviste dacă ele se vor concretiza vreodată... Am fost publicat cu articole pe revista online Nomen Artis și am făcut chiar și corectură acolo o perioadă... Din păcate doamna Viorela Codreanu Tiron s-a stins și revista pe care o patrona nu a mai apărut... În fine, sunt onorat domnule Ioan Muntean și vă mulțumesc pentru cadoul înmiresmat și cadențat de R. Tagore... !

      • Reviste există (din păcate acum doar elecrronice, online), sunt 4 la număr, 2 în română )Cronos, Taifas literar), 2 în engleză (Taifas Literary Magazine, şi World Literary Art Impressions Magazin - WLAIM) - se găsesc pe bara cu meniouri de sus - problema e organizatorică deocamdată iar pentru cele în engleză avem nevoie de texte în engleză sau de acceptul de a le traduce noi...

        • A, ok... ! În limita timpului disponibil aș putea adăuga și eu câte un material propriu sau chiar să vă ajut la corectură... ! M-aș încumeta și la traduceri, dar cu siguranță ați găsi pentru traduceri pe cineva mai abilitat. Am făcut și traduceri, dar nu traduceri literare... Din păcate revistele de cultură dispar cu o frecvență mare și chiar și cele mai importante ( reteaualiterara, cititordeproza, etc.). Mă mir că rezistați dumneavoastră decent și cu continuitate... Mă bucur însă foarte mult că existați...

Acest răspuns a fost șters.
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - romanţă de dimineaţă (cybersonet XLIX) în Cronopediada grup
1 oră în urmă
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu SIAJ - catren umoristic rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
1 oră în urmă
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – MONUMENTUL EROILOR DIN MUNICIPIUL BĂILEȘTI JUDEȚUL DOLJ în Hobby-Club Cronopedia
1 oră în urmă
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu CULTURĂ PRIN INSIGNOGRAFIE – BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI în Hobby-Club Cronopedia
1 oră în urmă
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 18 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Școala normală de învățători din municipiul Zalău este precursoarea actualului Liceul pedagogic…
Acum 18 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Grupul Școlar Industrial Metalurgic din municipiul Reșița, denumire actuală – Colegiul Tehnic, este…
Acum 18 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
În data de 1 decembrie 2024, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic mondial o…
Acum 21 ore
Ioan Muntean – romanţă de dimineaţă (cybersonet XLIX) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – romanţă de dimineaţă (cybersonet XLIX) – Cronopediada grup – Cronopedia…
Acum 21 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
27. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
romanţă de…
Acum 23 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - budoarul zorilor (cybersonet XLVIII) în Cronopediada grup
ieri
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu THINK TANK (79) - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Mai Mult…
-->