Stau pe o bancă, în parcul din fața blocului, am prins o pauză în zbenguiala vântului iar soarele încălzește plăcut. Și-i verde-n jur... în sfârșit!
Peste bucuria primăverii care-mi pătrunde în suflet se strecoară frânturi de imagini, apoi mă trezesc în alt timp, în alt parc, așteptând plin de emoție să vină ea. Soarele călduț mă liniștește. Închid ochii și încerc să-mi cobor emoția, să îmi stăpânesc inima care bate aiurea, nebună...
Aud pașii ei și mă fac că nu observ că vine. Doar bubuiturile din piept m-ar trăda, dacă n-ar fi zarvă de copii. Ocolește banca, îmi pune mâinile la ochi și întreabă:
- Ghici, cine-i?
Dar atunci n-a fost așa! Atunci a venit și m-a sărutat pe vârful nasului!
Chiar mi-a pus cineva ACUM mâinile la ochi! Parfumul pare al cuiva de la Iași, de departe... Oare?
- Miroase a... Iași!
- Ai ghicit pe jumătate! Ghici, cine-i?
Deja au năvălit peste mine nepoții de la Iași, că ei n-aveau răbdare cu ghicitorile. Avem musafiri de 1 Mai!
Împărtășim noutățile, facem planuri de hoinărit prin jur și intrăm bucuroși în casă.
A doua zi, hai la iarbă verde, la cabana ”Trei Brazi” din Predeal! Aglomerat, muzică, fum, fripturi și mititei. Căutăm un loc mai departe, mai liniștit, de unde zumzetul boxelor se mai aude, doar așa, ca o părere. Era o margine de poiană de unde pornea un povârniș iar jos fremăta un fir de apă, ca să ne bucure auzul și privirea. Am făcut igienizarea: aproape doi saci de gunoaie și pet-uri. Eram obișnuiți, ne-ar fi surprins dacă găseam curat...
Am scos grătarul cu cărbuni, fetele au început pregătiri, noi la căutat uscături și apoi la făcut focul, am pus alături masa pliantă, scăunelele și hai să ”udăm” evenimentul cu o pălincă bună dar mică, mică, să nu afecteze fiola eventualilor polițiști de pe traseu. Oricum, până plecăm se disipă orice urmă de alcool! Ne-am așezat cu toții să mai vorbim câte ceva. Fiind mai greu m-am așezat mai zdravăn pe scăunel.
- Oau, ce repede și-a făcut efectul pălinca! Mi se clătina peisajul în fața ochilor, iar ceilalți se uitau mirați la mine.
Dar... Nu era pălinca! Era chiar malul, care începuse să cedeze și, încet, încet, a luat-o la vale! M-am speriat un pic dar ”coborârea cu malul” se făcea lent, cu mici zmucituri luându-mă pe mine, cumnatul și masa. Ei și paharele, farfuriile, n-au prea fost încântate, au plecat mai repede să se clătească în pârâiaș. Le-am ajuns din urmă, eram deja plin de pământ și apa și-a făcut datoria: aveam noroi pe toată jumătatea inferioară a corpului!
Au sărit cu toții să ne ajute.
- Băi, lăsați-ne pe noi, ia palinca să nu se spargă - strigă cumnatul!
Am început să râdem cu toții, am rămas doar în slip, că restul hainelor erau la uscat... dar cum era cald, s-au uscat repede.
Și așa am făcut și prima ieșire la iarbă verde și prima baie în râu!
Ne gândeam: dar dacă era cu adevărat o râpă adâncă? Și de-atunci nu ne mai instalăm pe asemenea locuri riscante, chiar dacă priveliștea ne îmbie și susurul apei ne tentează...
-->
Comentarii
Recitit cu drag.