1. Cerne mălaiul
În sitele cerului –
Mama surâde.
2. Cad frunze sprinţar
În braţele vântului –
Decor, în covor.
3. Talăngi în ecou,
Buciume dinspre veacuri –
Șoapte strămoşeşti.
4. Cioc-cioc! O toacă?
Doftoroaia pădurii
Curmă durerea.
5. Ochi de cer captiv –
Un braţ, cumpăna zării,
Îi soarbe apa.

Comentarii
Multumesc, AureliaAlbAtros! De asemenea, gândurile mele bune!
Pentru... "orice eventualitate":
Haiku (de origine japoneză) e un minipoem (fără rimă) de lungimea unei terține (o strofă cu trei versuri), fiecare vers având un număr fix de silabe (5/7/5). Poemul e un instantaneu similar fotografiei, având ca temă - natura. În structura identitară a minipoemului haiku sunt două "trepte" (înţeleg eu): imaginea explicită şi o sinteză concluzivă a ei. Adesea, linia de pauză face separaţia.
Răspândită în multe ţări, această specie literară tinde să-şi piardă unul din atributele canonice: numărul fix de silabe. In primele mele exerciţii am recurs şi eu la această "nesupunere". Aici, m-am conformat rigorii.