și odaia transpiră prin pereți, sunetele
mai vălurite ca marea
și mai înalte decât coloanele
pe care se sprijină cerul în amiaza cuvintelor
când vine poezia să se culce.
Într-o clipă vântul a întors filele
și nimeni n-a observat,
fiorul melodiei a curs limpede mai departe
ca un rîu în care se botează păsările
pe care nu le-a văzut decât în zbor
cu flori de laur în cioc.
Ea e pianista cu lauri
ori cununa ei sunt sunetele dumnezeiești?

Comentarii