Piatra
Ascult, departe, marea fremătând,
ca pe-o femeie ce-şi strigă iubitul
pierdut, undeva, în adâncul de gând,
în valuri reci, ce-i tulbură zenitul.
Prin razele ce-alunecă-ntre valuri,
se-aud acordurile unui cântec trist,
durerea iubirii răsună către maluri,
pântec de mare, ce naşte-un ametist.
Piatra, violet, ia strălucire de la Lună,
piatra iubirii, în cer şi pe pământ,
venise-n lume să nu lase să apună,
ce-a fost legat prin sacru legământ.
Comentarii
Vă mulţumesc, stimată Doamnă, Agafia Drăgan!
Foarte frumos! Sugestiva comparatia intre mare si sufletul cuprins de iubire.
Mulţumesc, Viorel Croitoru!
Mulţumesc, Elena Mititelu!
Muzicalitate, sentimente calde, iubire... Faină, felicitări!
Cu bucuria lecturii!
Multumesc, Gabriela!
Mulţumesc, Lenus!
Superbe versuri! Cu drag