Privesc cu jind, către norii albi pe cer
Învăluit de umeda răcoare,
Dar văd cum umbra lor e trecătoare,
Când vântu-i risipeşte în eter.
Din zori şi până-n apus de soare
Tot ce natura naşte-i efemer;
N-am să pot pricepe aşa mister,
Că totul este apă curgătoare.
Sub ucigaşa arşiţă a verii,
Agonizată , câmpia nu moare
Mai poate ţine viu un fir de floare.
De la „crăpat de zi”, în pragul serii,
Vestind cu tunete asurzitoare
Trimite Cerul ploaia salvatoare.
Ioan Friciu, Sibiu, 27.07.2016
-->
Comentarii