Apusul de soare, plumburiu,
Spală în înaltul gol pustiu
Urmele zilei obosite,
Pusă-n trecut pe nesimțite,
Așternînd pe neagra cortină
Un ocean de stele-n lumină,
Adînc necuprins cu privirea
Captînd poeților visarea
Și, peste noaptea care trece,
Luna săgetează, rece,
Căzînd, ca blînde mioare,
O ploaie de stele căzătoare
Din norii galaxiilor plîngînd –
Șerpi de fiori mușcînd din gînd,
Cuprins de-o clipă de-ndoială,
Cu soarta, de pot cădea la-nvoială
Mi-arunc în universal cenușiu
Dorul ce mă arde sîngeriu –
Mesager la porți de castele,
Aleasa să-mi caut în stele,
Dar mă chinuie-ntrebarea:
Dacă-i în van încercarea
Să cuceresc piscuri semețe,
De-amețitoare frumusețe,
Cu norocul meu, un foc stins,
Ca să ating ce-i de neatins
Sau, din ploaia care vine,
Una-n brațe o voi ține?
De a fost noapte ori soare
La ruleta amețitoare,
Secretul nu vi-l pot spune
Pînă cînd soarele apune.
MdRaesculum 24.03.2013
-->
Comentarii
Frumoase versuri.
A mai căzut una, mulțam Mary!
frumos!
Da, văd că una a căzut ... cum speram, mulțam!
Frumoasă ploaie de stele...Felicitări!