Te-aştept!...
Clipa, prin
care trece orice speranţă...
la poarta
Soarelui-cărare...
Scânteie...cuprinsul
în care gândul
îşi
întăreşte aripa.
Cleştele
diform...
dorinţa de a
te întâlni
înainte de
început,
prins în
salba ezoterică,
gol-goluţ,
într-un joc
de cuvinte.
Acolo unde începutu-i apolinic
şi răsăritu-i dionisiac.
Între
real şi ireal, bezmetic
ca o
serafică pasăre
ce
navighează prin focul singurătăţii,
lovindu-şi
cenuşa
de o
transparenţă bizară.
Făptură
afundată,
în
pustietatea adâncului meu!
Aparenţa
neprevăzută-i
ca o umbră
sedusă de rivalii tăi.
Natura
materială...
Eu sunt tot aici în cârja de os,
cu luna
de sânge,
şi te-aştept
să ciocnim o cupă cu fiere,
în cinstea
tezaurului cenuşiu
şi-n ura
cărnii de abur dens.
Te-aştept la poarta bântuită
să fim
învinuiţi,
de ceea ce
n-am cunoscut...
natura
glodului nostru.
O croiala de
zbor
către
labirintul de după
rătăcirea
spiritelor persuasive,
prin valuri
de umbre sărate.
Poarta-n
poartă...cărarea...
o clipă, un
vis...pustiu alb.
Eu sunt tot
aici în carne pe os
şi te-aştept
să ciocnim
o cupă cu
fiere.
-->
Comentarii