Domnului profesor, dar nu cu dragoste
Îmi striveai furnicarul de vise din fiecare vacanța de vară.
Penița de aur din condei scuipa cu sânge numai note de doi; corpuri străine, se îndesau în rubrica mică, dreptunghiulară, ca ouăle de păduchi ciorchine stăteau, gata, gata să dea pe afară. Cum naiba se făcea că numai pe teritoriul dumitale se prăseau* nu știam să explic celorlați din jur când uimiți mă întrebau.
Din toată clasa aceea plină de suflete numai eu eram paria; nu-mi intra sub nici o formă pe gât, nici cu forța, materia (ta). Se-închideau toate ușile, domnule profesor, când îmi răpeai verile. Nimic nu mi se cuvenea, nu meritam, nimic nu mi se ierta. Te amestecam printre alte coșmaruri. Cu ce drept? De ce oare pe-atunci eram oarbă de frici? Pentru amărâtul ăla de cinci luptam cu tot felul de fiare, luptam cu toate armele din dotare.
Toamnă după toamnă îți tremura mâna când îl scăpai, o pomană îl vedeai. Minusculul salvator mă propulsa ca un vrăjitor spre viitor pe merit, dar ce folos, de pe urma ta adolescența mea a avut de suferit.
Mă obligai să-mi prind părul în codițe, să port pe frunte cordea. Nu-ți plăcea nici chip de rebeliunea mea; visam să fiu stea. Mă străfulgerai cu privirea până la oase; cu palmele tale scârboase îmi măsurai fusta: speriată îmi uitam vârsta, uitam lecția... grosimea tivului sub împunsături dureroase de ac se subția. Strângeam din pumni peste genunchii uscați de rugăciuni cerșind să rămân așa cum sunt, cu pletele răvășite de vânt, cu ochii plini de senin; te imploram din priviri, lasă-mă om hain, să-mi fie măsură vina când gust din mândrie, să mă judece ea, viața cu înduioșare, nu dumneata. Lasă-mă să zbor, d-le profesor! Altă credință să mă lumine, să prind curaj să am încredere-n mine.
Te-am regăsit, tristă amintire, radiind între ramele unui tablou. Nu știu ce dracul căutai pe lângă Dumnezeu, nu era acolo locul tău. Pe foaia matricolă din liceu numai media ta era toată rușinea mea.
Și astăzi, când ai ajuns vecin cu mama, două alei mai la dreapta, mă încearcă teamă că îi vei tulbura somnul; schimbând tonul ai să-i spui răspicat: ”Fă ceva. Blondinei nu-i prea place cartea. De brațe de muncă are nevoie țara, nu de artiști, cum se vrea ea.”
Acum s-a întors roata. Pentru durerea pricinuită îți primești nota, domnule profesor. Fără supărare, nu te las repetent, imens regret. Nici corigent, îmi încurc cu tine toamna, am altceva mai urgent de făcut. Îți dau nota doi la purtare și te propun pentru exmatriculare.
Cu nestăpânită bucurie te scot din amintiri, tumoare.
Te condamn, tocmai astăzi de ziua învățătorului, la uitare.
Veronica Șerban
Pentru toți ceilalți dascăli am toată stima și considerația!
-->
Comentarii
Mulțumesc Mihai, Vladimir! Și eu vă admir!
Mulțumesc pentru apreciere doamnă, Ciototariu Maria!
Lecturat cu drag!