Pe lacu-nsingurat, însingurată,
O lebădă împurpură un val,
Ea tristă, trist destinu-i, merg spre-aval,
Muri-vor cu încetul şi deodată.
Amurgul, violetul îşi aşterne,
Un astru-şi strânge razele la piept,
Nocturnii zei îşi cer nocturnul drept,
Ecoul stins al zilei piere-n berne.
Istov şi răni înspre adânc o cheamă,
Lucirea-ochii-şi sting, sublim şi sfânt
Eternului se dărui prin cânt,
Bătând uşor din aripi şi cu teamă.
E pace-n ceruri, pe pământ, pe ape,
Deasupra unui val, o albă cruce
Exodul îşi începe, lin, se duce....
-->
Comentarii
FRUMOS TABLOU IN VERSURI..CU OCHII MINTII IL POTI VEDEA AEVEA...
FELICITARI !
"Amurgul, violetul îşi aşterne,
minunat! Felicitari!
Un astru-şi strânge razele la piept,
Nocturnii zei îşi cer nocturnul drept,
Ecoul stins al zilei piere-n berne."
Minunat poem, felicitari..!
Frumos!
Frumoasă poezie!
O poezie pe cât de tristă, pe atât de minunată. Ne regăsim în fiecare vers, un temător glas de clopot care ne cheamă şi ne pierde în adâncurile veşniciei. Felicitări!