Ce este cu tine, poete!
Ce se-ntâmplă cu tine, poete,
de nu adormi când noaptea se trezește?
Ce tot răstorni cuvinte-n caiete?
Nu știi că se-njură și nu se citește!
Nu te rog, prietene să-mi citești cartea
și de crezi că-ți face rău, te temi,
în loc de miercuri și vineri, postește marțea
și lasă-mi creația sa doinească-n vremi!
Nu te rog, prietene să-mi citești cartea!
Consideră că nu m-ai citit vreodată,
doar... nu ne-am întâlnit cu ochii ierbii
și... fă, ce bine știi, mai înjură odată!
Nu te rog, prietene să-mi citești cartea!
Mai fac și eu popasuri în clipe.
În loc de miercuri și vineri, postește marțea,
eu, mă rog de Domnul să-mi țină de-aripe!
Pierdere-n ceață
Mă tot privesc într-o oglindă oarbă
când cerul se răstoarnă în lac.
Construiesc dig, moartea vrea să mă soarbă,
deși… știu bine… nu-i sunt pe plac.
Nu vreau s-o las să-mi strice viața
și nici nu vreau să mă pierd în ceață.
Chiar de-și dă cu parfum de liliac,
viața mă mângâie pe față.
Cu genunchii pe coji de nucă
Se-nvăța carte… ne spune Creangă…
cu genunchii pe coji de nucă.
Acum, diva, cu țâțe pe-afără,
își educă puiul pe legea din luncă.
Și de-nvățătorul îi urechează odrasla,
sau îi mustrează geniul… câteodată,
ia foc madamka, i se zburlesc sânii
și dă-nvățătorul în judecată.
Conducătorii noștri cuminți (ca o vită)
și cu justiția în…. buzunar,
dă-nvățătorul afară din școală…
îl lasă pe drumuri fără… penar.
Halal… halal… de-al nost’ învățământ!
De-atâta „lumină”… se pierde în zare,
îl duc aleșii noștrii în mormânt
și pe noi culmi de-analfabetizare.
-->
Comentarii
Poezii excepționale!