Poveştile iernii
Cerul zâmbeşte tare albastru şi rece
Iarna împrăştie fluturi albi de zăpadă
Cineva alunecă mai are puţini să cadă.
O sanie gălăgiosă pe lângă mine trece,
Ninge frumos, începe să se întunece.
Fulgii, steluţe mii de argint dansează,
Se rotesc în aer şi fac multe piruete,
Brazii au pe ei ale iernii albe salopete,
Până la primăvară e mult,le păstrează.
Doar Luna priveşte totul şi este trează.
Vântule numai tu împânzeşti văzduhul,
Fulgii se agaţă de tine şi departe zboară,
Pe pământ îşi dau mâna repede şi coboară,
Mai sunt câteva zile şi trece iarăşi anul.
Vine anul cel tânar şi pleacă bătrânul.
Privesc casa acoperită de fulgi de zăpadă,
Crengile albesc ca pletele unui bătrân ,
Văntul revine, îngheaţă totul ca un suveran
Ninsoarea nu se opreşte, continuă să cadă,
Aduceri aminte vin peste mine deodată.
În liniştea albă un basm de Fraţii Grimm,
Cică într-o iarnă, pe când zăpada cădea…
Aşa începe povestea iernii, a ta şi a mea
Este minunată şi trebuie toţi să o citim.
Aş vrea numai în poveşti veşnic să trăim.
Ninge ca în basme, frumos fără oprire,
Fulgii plutesc tăcuţi peste covorul ienii,
Pe tine iarnă dragă te iubesc toţii copiii.
Mă bucur am mai făcut o mare cucerire,
Nepoţica mea ascultă basmul în tăcere.
Nicoleta Mija
-->
Comentarii
Semn de placută lectură si apreciere !