Povestea din inima noastră

[Irina Lucia Mihalca]

Povestea din inima noastră 

Când eşti lângă mine sunt fericit, 
apoi mă rătăcesc, 
caut să te simt, alerg după tine! - îmi spui. 
Simţi ploaia, iubitule? Picăturile ploii 
emit semnale de dragoste, 
picăturile ei curg dintr-un vas în altul, 
din cer în pământ 
şi dinspre pământ în cer, 
ca şi cum ne-am plimba, 
ţinându-ne de mână cu Universul. 

Povestea din tine este cea care 
mă aduce în zorii lumii tale, 
fiecare clipă e un mister, 
un strigăt mă cheamă, din depărtări, 
ca un ecou pe care l-am auzit cândva. 

Nu mi-au fost arătate aripile de vultur, 
dar cu tine, aproape, orice tulburare 
se preface-n linişte. 
Mă încântă fiecare respiraţie 
a trupului din sufletul tău, 
cu teamă şi sfială te păstrez în mine. 
Acolo m-ai adus când m-ai atins, prima dată, 
vasul curat al vindecării tale, 
cu mine, mergi pe-acele ape adânci. 

Sunt ca şi tine, acel căutător 
de umbre şi mistere, 
unde voi pleca, prea departe, de tine? 
Dacă mă voi sui în cer, 
te voi vedea acolo, 
dacă mă voi duce să locuiesc 
la marginile pământului, 
mă veghezi de acolo. - îmi spui. 
Pe malurile apelor tale, 
inima mea se-apleca 
ca nişte sălcii 
spre care ne-ndreptăm povestea, 
acolo, în taină, ne vom simţi 
unduirea inimilor noastre. 

E suficient că mă porţi cu tine 
atât cât doreşti, 
doar aşa vom cunoaşte libertatea. 
Ai intrat în mine şi ţi-ai găsit un loc 
care era, de fapt, al tău, 
oricât aş fugi de tine, vei fi şi acolo. 

Ferice de cei ce văd şi cred, 
dar mai ferice de cei care nu văd şi cred! 

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]