Pun un picior înaintea celuilalt.
Mă adun cu greu să nu cad
pe caldarâmul umed.
E frig, dar nu simt decât
biciuirea vântului
pe obrazul brăzdat de lacrimi.
Așa-și începe povestea
o mamă ce suferă-n taină
pentru copilul ei.
Câte lacrimi a vărsat Maria?
Câte suspine i-au zgâlțâit pieptul?
Câte gânduri i-au trecut prin mintea
încețoșată de durere?
Copilul ei nu mai era alături.
N-o mai mângâia
și nu-i mai ura noapte bună.
Când a înviat Iisus
nu a fost în lume bucurie mai mare
decât în sufletul mamei sale.
În astă zi i-a venit rândul Mariei
să plece la fiu-i
pentru vecie.
-->
Comentarii
Draga Mariana D., multumesc pentru trecere si comentariu.
Sentimente puternice, emotie transmite poezia ta, Ioana.
Draga Mircea G., multumesc pentru apreciere.