Am afisat aceasta Predica de ziua de nastere a tatalui meu care ar fi implinit azi  110 ani

           Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie (Matei 16, 24)

Iubiți credincioși,

           Astăzi Biserica Ortodoxă face prăznuirea Sfintei Cuvioase Maicii noastre Parascheva, care a strălucit în lume cu viața sa sfîntă , faptele cele bune, fiind împodobită de Dumnezeu ocrotitoare a Moldovei. Pentru nevoința și petrecerea sa fără de prihană a binevoit Dumnezeu să o proslăvească pe pămînt cu faceri de minuni și să o pună ca o făclie mult luminoasă în sfeșnicul Bisericii Sale spre a lumina pe toți și a fi rugătoare, ajutătoare și mîngîiere tuturor celor ce aleargă la dînsa cu credință.

          Sfînta Cuvioasă Maica noastră Parascheva s-a născut în pămîntul Traciei, aproape de cetatea Calicratia, într-un sat ce se chema Epivat, din părinți macedo-români drept credincioși, care umblau    neabătuți  in  Poruncile lui Dumnezeu,împodobindu-și viața lor cu milostenii și cu faceri de bine. Părinții fericitei Parascheva au dat celor doi copii ai lor o creștere cu totul aleasă, deprinzîndu-i  in dragostea de Dumnezeu și mila pentru oameni. Apoi părinții ei, trecînd în cereștile locașuri, au lăsat pe Parascheva moștenitoarea casei împreună cu fratele său Eftimie, care mai tîrziu a fost Episcop al Maditiei și multe și preaslăvite minuni a făcut acolo, atît în viața sa, cît și după moarte.

          După moartea părinților ei, fericita Parascheva a început o viață de aspră nevoință în rugăciune, post și milostenii, pășind pe calea cea sfîntă   care duce la împărăția lui Dumnezeu.

           Apoi, aprinzindu-se de rîvnă pentru cele cerești nu a voit să viețuiască mai mult în lumea cea plină de tulburări. Deci, părăsind toată grija pamintească  s-a dus la o mănăstire de călugărițe din pustiul Iordanului și acolo petrecea viață îngerească, urmînd văzătorului de Dumnezeu Ilie și lui Ioan Botezătorul, mîncînd numai verdețuri și din acelea foarte puține.

          Apoi se chinuia de frig și de arșiță și căuta cu ochii minții sale numai la Cel ce poate a mîntui de împuținarea sufletului pe cei smeriți cu inima. Dar cine va putea spune izvorul lacrimilor Cuvioasei Parascheva și suspinele ei cele neîncetate? Sau ostenelile și privegherile de toată noaptea, ispitele de la diavoli și metaniile ei cine le va povesti, decît Unul Dumnezeu, care știe și vede toate?

         Ea nu mai purta grijă de cele pămînteșți, ci numai de cele sufleteșți și de ceasul judecății ce va să fie. Ca mireasă a lui Hristos neîncetat se pregătea să iasă întru întîmpinarea mirelui iubit, zicînd:

 “Pe Ține, Mirele meu, Te iubesc și pe Ține Te caută inima mea”. Apoi cugeta și la cuvintele din Cîntarea Cintărilor: “Spune-mi mie pe cine l-a iubit sufletul meu?”; gîndul ei era numai la cele de sus, adică, cum își va împodobi candela sa și cum va ieși cu fecioarele cele înțelepte întru întîmpinarea Mirelui și va auzi glasul cel dulce al Lui și se va îndulci de vederea frumuseții Lui. Alteori, pe cînd se ruga, zicea: “Cînd voi veni și mă voi arăta  înaintea feței lui Dumnezeu?”

         Așa viețuind ea în pustie, vicleanul diavol zavistuia bunătățile ei și se sîrguia s-o înfricoșeze cu năluciri și arătări mincinoase. Dar Sfînta Parascheva, mireasa cea bună a lui Hristos, își punea nădejdea sa spre Cel Preaînalt și, făcînd rugăciuni cu lacrimi, se însemna cu semnul Sfintei Cruci și îndată se risipeau toate cursele vrăjmasului ca o pînză de păianjen.

        Cu niște osteneli ca acestea și cu multe fapte bune  împodobindu-și sufletul, Cuvioasa Parascheva s-a făcut mireasă iubită a lui Hristos și cămară de taină a Preasfintei Treimi, devenind astfel biserică  a Dumnezeului Celui Viu, curată și neîntinată de păcat.

         După cinci ani de nevoință în pustiul Iordanului, pe cînd se ruga cu mîinile înălțate spre cer după obiceiul sfinților, a văzut pe îngerul Domnului în chip de tînăr luminos, care i-a zis: “Lasă pustiul Iordanului și te întoarce în patria ta, pentru că acolo ți se cuvine să-ți dai trupul pămîntului, iar sufletul tău să treacă la cereștile locașuri!”

         Deci, Cuvioasa, socotind puterea vedeniei și intelegind că porunca este de la Dumnezeu, se bucura de moartea cea trupească, dar se întrista de părăsirea puștiului, pentru că nimic nu curăteste așa de bine sufletul și nu-l aduce la chipul cei dintîi, precum viața de pustie și liniștea.

          Lăsînd fără de voie pustiul, Cuvioasa Parascheva a venit în împărăteasca cetate Constantinopol, s-a închinat în Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vlaherne, s-a împărtășit cu Trupul și Sîngele lui Hristos, apoi s-a dus în patria sa Epivat, unde a petrecut doi ani de zile neschimbindu-și osteneala cea pustnicească, adică postul, rugăciunea și privegherile de noapte. Sosind ziua mutării sale către Dumnezeu, s-a rugat cu multe lacrimi pentru sine, pentru Biserică , pentru sfințîi slujitori, pentru sihaștri, pentru cei bolnavi și pentru toată lumea, apoi și-a dat sufletul cu pace în mîinile Domnului, iar trupul său, după obiceiul creștinesc, s-a îngropat în pămînt la un loc neînsemnat pe malul mării.

         Mai tîrziu, vrînd Dumnezeu să proslăvească pe Cuvioasa Parascheva, i-a descoperit sfintele ei moaște într-un chip minunat ca acesta: Era un sihastru stilpnic aproape de locul unde era îngropată Cuvioasa. Deci s-a întîmplat că a murit un corăbier acolo, al cărui trup mirosea greu.

       Oamenii au săpat o groapă să îngroape trupul corăbierului. Dar după rînduiala lui Dumnezeu au aflat trupul nestricat al Sfintei Parascheva ză cind în pămînt, și fiind oameni nepricepuți, au aruncat alături de moaștele Cuvioasei trupul corabierului și, acoperindu-l cu pămînt, s-au dus acasă.

        Într-o noapte, unul din acei oameni, anume Gheorghe, fiind iubitor de Hristos, pe cînd se ruga lui Dumnezeu în casa sa , a adormit și a văzut în vedenie o împărăteasă  șezînd pe scaun luminat și mulțime de ostași stînd împrejurul ei. Unul din acești ostași, luîndu-l de mînă, l-a ridicat de jos și i-a zis: 

          “Gheorghe, pentru ce ați trecut cu vederea trupul Cuvioasei Parascheva și ați îngropat la un loc cu dînsul trupul cel necurat și stricat? Deci, scoateți-l din groapă și-l puneți la un loc ales, că a voit Dumnezeu să proslăvească pe roaba sa pe pămînt”. Asemenea și acea împărăteasă   în veșminte luminate i-a zis: “Degrabă scoțînd moaștele mele, la loc însemnat să le puneți, pentru că și eu am fost ca și voi și patria mea este Epivatul, unde voi acum locuiți!”

        În aceeași noapte, o femeie cinstită, anume Eufimia, a avut aceeași vedenie. A doua zi au spus toate la oamenii cei dreptcredincioși. Apoi au alergat cu lumînări în mîini la moaștele Cuvioasei Parascheva, pe care aflîndu-le în pămînt întregi și binemirositoare ca o comoară de mult preț, le-au așezat cu mare bucurie în biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel din satul Epivatului.

         După multă vreme, credinciosul împărat româno-bulgar Ioan Asan, auzind de minunile ce se făceau la moaștele Cuvioasei Parascheva, a trimis pe mitropolitul Marcu cu mulți episcopi și preoți și a adus cinstitele ei moaște în orașul Tirnovo, unde se tămăduiau numeroși bolnavi care veneau aici cu credință.

        După o vreme, cînd turcii au cucerit o parte din Imperiul Bizantin, cu îngăduința lui Dumnezeu, sultanul Baiazid da moaștele Sfintei Parascheva lui Mircea cel Bătrîn, domnul Țării Românești în anul 1393. Dar nu stau aici decît trei ani, că mîniindu-se turcii pe Mircea cel Bătrîn, după luptele de la Nicopole din 1396, au dat acest odor de mare preț cnezinei Anghelina care le-a dus la Belgrad, unde de asemenea se vindecau mulți bolnavi. Și au stat moaștele Cuvioasei Parascheva la sîrbi, în Belgrad 124 de ani, din 1396 pînă în 1520, cînd sultanul Soliman le strămută la Constantinopol.

Sfintele moaște sunt răscumpărate apoi de la turci de Patriarhia din Constantinopol, unde stau 120 de ani.

        În anul 1639, evlaviosul domn al Moldovei Vasile Lupu, terminînd de zidit biserica Mănăstirii Sfințîi Trei Ierarhi din Iași, dorea să împodobească ctitoria sa cu moaștele unui sfînt renumit spre mîngîierea poporului nostru binecredincios. Deci, auzind Vasile Lupu de moaștele Cuvioasei Parascheva și dorind să le aducă la Iași, i-a împlinit Dumnezeu cererea astfel:

         Patriarhia din Constantinopol avea mari datorii către sultan și neavînd de unde plăti, patriarhul Partenie a acceptat să dăruiască moaștele Sfintei Parascheva lui Vasile Lupu, cu condiția ca domnul Moldovei să-i achite datoria de 300 de pungi de galbeni pe care o datora turcilor. Deci achitind toată datoria Patriarhiei din Constantinopol, a primit odorul cel de mult preț, adică moaștele Sfintei Parascheva, aduse la Iași cu mare alai și cinste la 13 iunie, 1641, de către trei mitropoliți – Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianopolei și Teofan al Paleopatariei.

       În marginea Iașilor sfintele moaște, însoțite de Vasile Lupu și Mitropolitul Varlaam al Moldovei, au fost întîmpinate de un mare cortegiu de clerici, monahi și credincioși cu făclii aprinse în mîini și au fost așezate cu mare cinste în biserica Sfințîi Trei Ierarhi. Din anul 1641 pînă astăzi se face prăznuirea anuală, la 14 octombrie, a Sfintei Parascheva.

Moaștele Cuvioasei Parascheva au stat în biserica Mănăstirii Sfințîi Trei Ierarhi timp de 250 de ani, adică pînă la 12 decembrie, 1888, cînd au fost strămutate în noua catedrală  mitropolitană unde se află și astăzi.

         Această strămutare s-a făcut în urma unei mari și înfricoșate minuni, pe care o aflăm scrisă în Viețile Sfinților și în Mineiul pe octombrie.

        Și iată ce scrie despre aceasta: Moaștele Cuvioasei Parascheva se păstrau iarna în sala gotică a lui Vasile Lupu, unde era paraclisul mănăstirii. Iată însă că din neglijență sau și cu oarecare îngăduință dumnezeiască, în anul 1888, în noaptea de 26 spre 27 decembrie, paraclisierul a uitat o luminare aprinsă în sfeșnicul de lemn de lîngă racla sfintei, după slujba de miezul nopții.

          După un ceas sau două, s-au aprins: sfeșnicul, așternuturile, baldachinul și veșmintele.

Apoi însuși sicriul Cuvioasei Parascheva a fost cuprins de flăcări. Totul era o vatră  de jăratec. Din această cauz ă s-au topit definitiv sicriul de aur, dăruit de domnul Vasile Lupu și multe alte odoare de mare preț. Abia în zorii zilei a fost simțit focul. Un elev de la școala ce funcționa în curtea Mănăstirii Trei Ierarhi, a dat alarma. S-a adunat lumea, a venit și bătrînul mitropolit Iosif și văzînd paraclisul în flăcări și sicriul învăluit de jăratec, plîngeau cu toțîi și ziceau cu durere: “Au ars moaștele Cuvioasei Parascheva!”

        Dar, stingindu-se puțin văpaia, au răscolit jăratecul și au văzut o înfricoșată minune. Sicriul Cuvioasei Parascheva era învăluit de flăcări. Tot aurul și argintul erau topite și risipite de foc, iar sicriul de lemn era ars numai pe dinafară.                 Apoi, săltind capacul de lemn, au văzut că nici urmă de foc sau de căldură, nu pătrunsese înăuntru. Numai perna de sub capul sfintei era puțîn afumată. Aceasta a fost cea mai mare minune făcută de Cuvioasa Parascheva. Cum a oprit ea focul să nu ardă sicriul de lemn și nici un vesmint din sicriu? Cum a dormit

Cuvioasa o noapte întreagă, nevătămată de jăratec, ca pe pat moale împărătesc așternut cu flori? Cît de minunat este Dumnezeu între sfinții Săi!

          Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri și pe slugile Tale pară de foc…

Deci, plîngînd cu toți de bucurie și dînd slavă lui Dumnezeu și mulțumită Cuvioasei Parascheva, au căzut cu toțîi în genunchi și au făcut acatistul Sfintei.

           Apoi, însuși mitropolitul împreună cu clericii, au luat sfintele moaște și le-au dus în noua catedrală. Iar în locul vechiului sicriu topit de foc, evlaviosul mitropolit Iosif, numit de credincioși “cel sfînt”, a făcut un nou sicriu de argint care se vede și astăzi, a pus în el sfintele moaște și le-a așezat în partea dreaptă   a catedralei, unde se păstrează nestrămutate pînă în zilele noastre. Iar sicriul de lemn ars numai pe dinafară, se păstrează în biserica de alături, ca o mărturie a minunii ce s-a făcut atunci de Cuvioasa Maica noastră Parascheva.

 

Iubiți credincioși,

        Astăzi toți credincioșîi sunt în sărbătoare. Astăzi se prăznuieste patronul cel de peste an, Preacuvioasa Maica noastră Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, rugătoarea și grabnic ajutătoarea tuturor credincioșilor care cer mijlocirea ei.

          În această zi se adună la Catedrala mitropolitană de la Iași, încă din ajun, mii de credincioși care vin să se roage, să se închine și să sărute cu evlavie racla cu moaștele Sfintei Parascheva. Iată sunt aproape 350 de ani de cînd această mireasă a lui Hristos ne ocrotește cu sfintele ei moaște. Ce slujbe frumoase și cîntări alese nu se fac acum în sfintele noastre mănăstiri, în cinstea Cuvioasei Parascheva? Și cîte credincioase nu-i poartă cu evlavie numele, ii citesc acatistul și își dobîndesc cererea lor? Dar cine poate spune de cîte primejdii nu ne-a scăpat Dumnezeu, de-a lungul secolelor, cu mijlocirea Cuvioasei?

          De aceea, frați creștini, suntem datori să cinstim pe sfinți că ei sînt “prietenii lui Dumnezeu” și rugătorii noștri la cer. Să cinstim cu credință și pe Cuvioasa Parascheva, să-i sărutăm cu evlavie sfintele ei moaște ori de cîte ori avem posibilitatea. Apoi să citim adesea acatistul ei, cîntîndu-i cu toțîi într-un glas această scurtă rugăciune:

Bucură-te, Sfânta Parascheva, mult folositoare!

Amin.
Părintele Ilie Cleopa