Preoteasa și rochiile ei

1979364712?profile=original

Cine ştie de când o fi plecat timpul pe drumul lui

dar de când a ajuns să fie vagabondul spaţiului

iubirea şi ura îl însoţesc ţinându-l fiecare de-un braţ

lăsându-se conduse de el la altarul predestinat.

Doar că de o vreme încoace ura se mai desprinde

de braţul timpului rece şi indiferent în călătoria sa

fiindcă din când în când îşi caută

în lada de zestre rochiile de mireasă

şi găseşte încontinuu câte o rochie

de fiecare dată mai încântător de rozătoare

după ce-şi găseşte sufletele-pereche pe care şi-i le doreşte

strânse cu toată ardoarea ei cuprinzătoare.

Zestrea ei este atât de strămoşească

la fel ca şi lemnul sipetului în care se află

ce pârâie la cea mai mică atingere

dar care nu se dezmembrează atâta timp

cât are parte de câte un nou mire-suflet

să-l înece în răutatea şi-n invidia

ce o preferă fiecare

că mirii aceştea sunt foarte pretenţioşi

nu toate sufletele îndrăgesc ura la fel.

Unele suflete urăsc nemotivat pentru că le-a fost dragă

prima rochie pe care au pus ochii şi-au îmbrăcat-o nerăbdător

să se fericească în nuanţa întunecată şi indescifrabilă a urii

neînţelegând-o nici ele însele dar adorând pur şi simplu

vocea urâciunii cântătoare din tărâmul lui Scaraoţchi

ce râde fericit în barbă de fiecare nouă cucerire

când urmăreşte din fotoliul lui ţinându-şi sceptrul în mână

cum tot mai mult se găsesc adepţi ce-şi doresc să devină miri.

Alte suflete bune şi capabile de sacrificiu pentru orice şi oricine

cad pradă urii şi ele raţionând în numele dreptăţii

deoarece îşi doresc să razbune faptele şi să stârpească relele

fiind lovite de primele menţionate cu iataganele călite

să spintece voit şi (ne)voit fără să le intereseze

daca albul este alb şi negrul este negru

mestecând cu un făcăleţ cele două culori în cazanul iadului

unde fiertoarea clocoteşte încontinuu

fiindcă flăcările focului trebuie să danseze neîntrerupt

în jurul demonilor ce-i sunt alături tartorului necondiţionat.

Şi-atunci ura devine preoteasa care oficializează

cununiile sufletelor pe gusturile lor diferite de-a o iubi

legând cu blesteme şi răzbunări

aducătoare de războaie conflicte fărădelegi

lumea ta a mea a noastră a voastră a tuturor

în timp ce-şi închipuie că păşeşte pe covoare roşii

întinse în faţă pe măsură ce înaintează triumfătoare

prin toate cotloanele cordului din oameni.

Mihaela Moșneanu

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Nitu Constantin a postat o postare pe blog
 Jocuri de cuvinte - alunGeografie lingvistică        Alunul în (c)arte        Moto: „Alunica-ți de…
1 oră în urmă
Nitu Constantin a postat o postare pe blog
 Jocuri de cuvinte - alunGeografie lingvistică         Alunul în lume și în viață        Moto: „ La…
Acum 2 ore
Nitu Constantin a postat o postare pe blog
 Jocuri de cuvinte - alunGeografie lingvistică         Alunul        Moto: „O cojiță de alună trag…
Acum 2 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 2 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
După vârsta de 7 ani, copiii înscrişi în sistemul de învăţământ deveneau pionieri, scopul…
Acum 2 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Banca Chrissoveloni din București este un monument istoric  situat pe Strada Lipscani, la nr.16,…
Acum 2 ore
Ioan Muntean – romanţa dimineţii (cybersonet L) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – romanţa dimineţii (cybersonet L) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 5 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
28. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
romanţa…
Acum 7 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - romanţă de dimineaţă (cybersonet XLIX) în Cronopediada grup
Acum 10 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu SIAJ - catren umoristic rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 10 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – MONUMENTUL EROILOR DIN MUNICIPIUL BĂILEȘTI JUDEȚUL DOLJ în Hobby-Club Cronopedia
Acum 10 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu CULTURĂ PRIN INSIGNOGRAFIE – BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI în Hobby-Club Cronopedia
Acum 10 ore
Mai Mult…
-->