Cine ştie de când o fi plecat timpul pe drumul lui
dar de când a ajuns să fie vagabondul spaţiului
iubirea şi ura îl însoţesc ţinându-l fiecare de-un braţ
lăsându-se conduse de el la altarul predestinat.
Doar că de o vreme încoace ura se mai desprinde
de braţul timpului rece şi indiferent în călătoria sa
fiindcă din când în când îşi caută
în lada de zestre rochiile de mireasă
şi găseşte încontinuu câte o rochie
de fiecare dată mai încântător de rozătoare
după ce-şi găseşte sufletele-pereche pe care şi-i le doreşte
strânse cu toată ardoarea ei cuprinzătoare.
Zestrea ei este atât de strămoşească
la fel ca şi lemnul sipetului în care se află
ce pârâie la cea mai mică atingere
dar care nu se dezmembrează atâta timp
cât are parte de câte un nou mire-suflet
să-l înece în răutatea şi-n invidia
ce o preferă fiecare
că mirii aceştea sunt foarte pretenţioşi
nu toate sufletele îndrăgesc ura la fel.
Unele suflete urăsc nemotivat pentru că le-a fost dragă
prima rochie pe care au pus ochii şi-au îmbrăcat-o nerăbdător
să se fericească în nuanţa întunecată şi indescifrabilă a urii
neînţelegând-o nici ele însele dar adorând pur şi simplu
vocea urâciunii cântătoare din tărâmul lui Scaraoţchi
ce râde fericit în barbă de fiecare nouă cucerire
când urmăreşte din fotoliul lui ţinându-şi sceptrul în mână
cum tot mai mult se găsesc adepţi ce-şi doresc să devină miri.
Alte suflete bune şi capabile de sacrificiu pentru orice şi oricine
cad pradă urii şi ele raţionând în numele dreptăţii
deoarece îşi doresc să razbune faptele şi să stârpească relele
fiind lovite de primele menţionate cu iataganele călite
să spintece voit şi (ne)voit fără să le intereseze
daca albul este alb şi negrul este negru
mestecând cu un făcăleţ cele două culori în cazanul iadului
unde fiertoarea clocoteşte încontinuu
fiindcă flăcările focului trebuie să danseze neîntrerupt
în jurul demonilor ce-i sunt alături tartorului necondiţionat.
Şi-atunci ura devine preoteasa care oficializează
cununiile sufletelor pe gusturile lor diferite de-a o iubi
legând cu blesteme şi răzbunări
aducătoare de războaie conflicte fărădelegi
lumea ta a mea a noastră a voastră a tuturor
în timp ce-şi închipuie că păşeşte pe covoare roşii
întinse în faţă pe măsură ce înaintează triumfătoare
prin toate cotloanele cordului din oameni.
Mihaela Moșneanu
Comentarii