Întinde mâna și trage norul acela mai deoparte
Nu vezi că s-a făcut atât de noapte
Încât nici umbra nu mai știe de cărare
Și nici de unde soarele răsare?
Și ploaia, ploaia dă-o peste fruntea unui munte
Cheamă un vânt câinos să o asmute;
N-o vezi cum fulgeră? N-auzi cum tună?
Uitat-am cum arată vremea bună.
Ridică răsăritul în vârfuri de picioare.
Iar asfințitul, mută-l mai la vale.
Dezgheață sângele, mai dă-mi din neastâmpăr
Și strânge-mă cu drag pe după umăr.
Mai înflorește-mă și-acuma la sfârșit de drum
Eu nu mai pot și nici nu mai știu cum.
Mai ține-mă năucă, nebună, să mai iubesc o dată
Tu primăvară suavă și catifelată!
Veronica Șerban
Comentarii
Mulțumesc pentru apreciere doamnă, CIOBOTARIU MARIA!
Și eu îți mulțumesc Nicoleta!
Mulțumiri alese, Lenuș!
Am citi cu multa plăcere aceste rânduri frumoase .Multumesc frumos
Frumoase versuri!
https://wp.me/p3YOyZ-8t