E prima iarnă fără tine
E prima iarnă, fără iarna ta.
Poate întâlneşti, pe unde eşti.
Suflete îngheţat e-n nemurire.
Poate, te joci cu bulgării de gheaţă.
Poate că timpul, a dispărut în ceaţă.
Poate întâlneşti, schiori, zburând cu aripi,
Ce-ţi dăruiesc şi ţie sublimul neastâmpăr,
Să poţi zbura spre steaua ta răsare,
Pe care-ai căutat-o pe pământ,
Dar ai plecat, crezând, doar în cuvânt.
Te-au înşelat nemernici pământeni.
Şi-au reuşit să-ţi nimicească ceasul,
ce-l moşteniseşi din bătrâni.
Dar tu rămâi, aici pe pământ,
bărbatul ce-a crezut în legământ.
Dar, să lăsăm şi fie-ţi CĂLĂTORIA.
Un vis frumos ce nu l-ai m-ai visat.
O iarnă blândă, sus la Crucea - Caraiman.
Fie! Să ai parte de iarnă fără ger.
Fie! Să ai parte de darurile din cer.
Viorica Gusbeth 3 decembrie 2014
-->
Comentarii
Vă mulţumesc pentru că îmi citiţi şi înţelegeţi sufletul .
Superb! Si totusi moartea e doar un somn...
...râmâne inestimabila bogăție de amintiri...
Versuri rupte din suflet pentru un suflet drag, plecat spre cele veşnice :
,,Fie! Să ai parte de iarnă fără ger.
Fie! Să ai parte de darurile din cer.,,
Ce-aş mai putea spune?! Lacrima mea din durere!
Lecturat cu drag. Frumos.
Minunate versuri!