Primul Dadaist rus. Serghei Charchoune ȘARȘUN (1889 – 1975)
Scriitor și pictor. Tatăl său, slovac de origine, a fost negustor. Serghei Șarșun a absolvit școala comercială din Simbirsk, apoi se stabilește la Moscova, studiind artele plastice. Îi cunoaște pe M. Larionov, N. Goncearova, A. Krucionîh. A studiat scurt timp arta la Moscova înainte de a fi înrolat în armată în 1910. A părăsit Rusia și în 1912, a plecat la Paris, unde studiază la Academia Rusă Liberă și la Academia Cubiștilor „La Pallette” sub Henri Le Fauconnier . Este prezent în unele expoziții ale avangardiștilor, se apropie de dadaiști, face cunoștință cu Tristan Tzara, cu care avea să aibă și o corespondență. În anii 1916-1917 locuiește în Spania. Din 1921 se încadrează în mișcarea „Camera poeților” (Paris), activând și în cadrul cercurilor literar-artistice „Gatapark” și „Peste” , la serile de poezie „citind cu o intransigență de invidiat versuri destul de neînțelese” (A. Iulius) În timpul războiului, s-a refugiat la Barcelona unde i-a cunoscut pe pictorii Albert Gleizes, Marie Laurencin și Francis Picabia.
După Revoluția bolșevică din octombrie 1917, a încercat să se întoarcă în Rusia, dar a eșuat și a revenit din nou la Paris. A participat la întâlniri dadaiste la cafenea Certá și a participat la demonstrații Dada, în special la „Trial of Barrès” organizat de André Breton. El a fondat grupul dadaist "Palata poetov" și în 1921 a scris "Foule immobile": poème, probabil cea mai importantă contribuție a sa la mișcare. A expus la Galeria Montaigne într-un spectacol organizat de Tristan Tzara, precum și la galeria din Berlin "Der Sturm". Din 1925 se afiliază Uniunii Tinerilor Scriitori din Paris. Din anii 1930 până în anii 1950, Charchoune a experimentat atât figuri abstracte cât și reprezentative, amestecând adesea cele două. Stilul său, așa cum a fost descris de artistul și criticul britanic Merlin James, a fost o abstracție „alternativă” în comparație cu mulți dintre contemporanii săi. Charchoune s-a inspirat pentru operele sale de artă din muzica compozitorilor clasici precum Bach și Ceaikovski . Opera lui Charchoune poate fi găsită în colecțiile Muzeului de Artă Modernă, Centrul Georges Pompidou și Muzeului de Artă Modernă din Moscova.
În cartea "Deconstrucția avangardelor "Editura Saga 2020, am avut plăcerea sa includem un capitol dedicat lui Charchoune, datorat amicului si traducătorului Leo Butnaru. Autorul ne atrage atentia asupra momentului in care este creata primul colaj la mai multe maini al avangardelor. Iată povestea :
Titlul acestei lucrări, „Ochiul Cacodylic” se bazează pe inscripția din capul pânzei pe care Francis Picabia a pictat-o, împreună cu ochiul castaniu mare pe care îl vedem în colțul din dreapta mai jos, și numele și data artistului din stânga, sunt singurele elemente care se crede că au fost „create” de Picabia, în sensul de a fi făcute de mâna lui.
Potrivit legendei, Picabia a început această pictură în timp ce era bolnav în pat cu o infecție a ochilor. Medicii i-au prescris ceva numit "Cacodylate de Sodium". Și pe măsură ce prietenii veneau să viziteze artistul bolnav, el îi invita să adauge ceva la această pânză mare. Așa că, în timp ce o privești, poți vedea tot felul de semnături diferite, fotografii colajate, mesaje, iar rezultatul este într-adevăr acest tip de portret de grup radical nou, încât chiar și după ce s-a însănătoșit, Picabia a continuat să invite prieteni și cunoscuți să completeze tabloul. Sub ochi găsim semnătura lui Charchoune, si mai jos in dreapta Tristan Tarza. Acum, după 100 de ani suntem obișnuiți să vedem imagini construite din cuvinte: (letrism, caligrame, pictograme). Dar în acel moment, acest lucru a fost un eveniment radical. În pictura de față nu există imagini. Este o lucrare în care predomină textul și scrisul. De asemenea, este o operă în care rolul lui Picabia ca autor a fost de inițiator care a creat o situație în care, în esență, și-a invitat prietenii să contribuie, să colaboreze, să facă spectacol și, în acest sens, și-a propus opera de artă pentru a fi completată la întâmplare prin proceduri automate. Așadar, rezultatul este această inovație nu numai a ideii despre ce ar putea fi un portret de grup, ci despre ceea ce ar putea fi și un obiect de artă.
În continuare, găsim în cartea amintită mai sus câteva din poeziile lui Charchoune traduse de Leo Butnaru în limba română. Am ales pentru cititori două poeme dadaiste inspirate de Paris și de peisajul Franței.
SCĂRILE DE MARMURĂ ALE SENEI
Barja mausoleu acvatic… Sicriul căpitanului Nemo iese la suprafață.
Barca cu motor – cu sărituri mici urcă treptele de cristal.
Sunetul solemn, metalic – al sirenei de vapor.
Sena: marmoreană, scara principală a Île-de-France.
O barcă cu motor, deșartă – zdrăngănește impasibilă la banjo.
Aceleași, eternele fiere de călcat – netezesc Sena.
Gigant invizibil: alunecă pe patine marca „Nourmis” în lungul râului.
Sena – mușama strâmbă, boțită.
Stalactita luminoforă – trecu pe pod râul.
Necurmată înșiruire – a negrelor, funerarelor sarcofage
pe drumul de pietriș sticlos, prin urechea de ac
a ecluzei de la Suresnes – spre cimitir.
Botul barjei „neumplute” – se-arată din apă ca un bocanc vechi.
Vela – timpanul unei frunze forfecate de insecte vorace.
Vela – harpă eoliană, paravan femeilor ce ies din scaldă.
LA VILA DIN PĂDUREA BOULOGNE
Ciocârlia – cântă hipodromul din Longchamp.
Toate automobilele Pădurii Boulogne sunt „în mâinile femeilor”.
Câmpul cosit – miroase a țărm de ocean.
Plopul piramidal – praștie avântată ca o pasăre.
În inima pădurii – turma de automobile.
Portativele cu note ale zgârie-norului pe fundalul muntelui împădurit.
Privii peste umăr, încercând să mă feresc din calea biciclistului ce gonește,
însă acesta lipsea… dar auzind că el mă ajunge din urmă – m-am speriat și mai mult…
până, în sfârșit, și, deja, concomitent cu apariția uimirii, – chiar călcam peste el.
Biciclistul pedala pe sub mine: un burlan subteran.
O fărâmă de scoarță de stejar – se dovedi să aibă aripioare, fiind și săltăreață.
Păsăruica – se prăbuși dinaintea copacului cu o reverență de salt mortal.
Cineva se străduiește să-și prefacă automobilul – în orgă.
Stejarul are dureri de cap – și-a pus pe frunte o compresă îmbibată cu oțet.
Cum mai contravin aceste suprafețe turtite, alungite, uscate, împușcând cu
orizonturile –automobilelor: cu verticalitățile a tot ce e viu
care respiră, se hrănește, se trage spre soare!
Plante – în poziția cocoșilor gata să se ia la harță.
Grădinarul – sărează verdețuri proaspete.
Mierlei – i-a năboit diareea prin gâtlej.
Adrian Grauenfels
SAGA 2020
-->
Comentarii
selecţionat pentru Taifas Literary Magazine no.2