Ce frumos e atunci când porți în suflet toate anotimpurile. Poate unul este câteodată mai trist, poate altul este mai vesel. Nu contează, fiecare anotimp învie și moare printre frunzele unui copac. Primăvara mă invită la o mică curățenie în casa sufletului, vara la renașterea mugurilor din gândurilor mele, toamna cu căciula brumărie acoperă cu frunze argintii câteva lacrimi, iarna viscolește pe la geamuri un cântec de clopoței.
Îmi place primăvara când totul se trezește din somnul adânc al iernii. Natura începe să prindă culoarea verde crud, zăpezile se topesc. Printre ghiocei și brândușe soarele se arată din ce în ce mai mult, ziua nu mai vrea să plece.
Primăvara,
covor de iarbă crudă,
zile senine.
Vara ne dăruiește căldura mai multă, macii sângerează în arșița de afară. Oglinda albastră a cerului arde, noi ne aruncăm fericiți în mare. Tulbură pământul încins o ploaie printre fulgere. Undeva la mare, nisipul alb scânteiază, pescărușii frumos se joacă. Vara se agită printre valurile înspumate, alergăm desculți prin nisipul fierbinte. Deasupra pescărușii ne dau târcoale, azi marea este mai agitată.
Sub o tufă, un greiere lenevește,vântul serii aduce miresme frumos colorate. Soarele arde sus pe cer, se anunță o zi încinsă, pe cer nu este nici un nor. Îmi place vara, când simt respirația pământului după o ploaie scurtă.
Arde soarele,
bradul ne umbrește iar,
iubesc mult vara
După o vară caldă și ploioasă, zilele încep să se scurteze, soarele nu mai poposește mult pe cer. Aruncă covoare roșii peste pădure, aruncă norii peste valurile mării. Frunza toamnei este mai somnoroasă, departe mai tare tună. Stau pe bancă, privesc cum frunzele zboară într-o zi de toamnă târzie. Este toamnă, e deja frig, copacii sunt aproape goi. Beau ceai într-o ceașcă albă, octombrie gonește filele din calendar. Aud picăturile de ploaie, cad peste caldarâm șiroaie, dispar dintre ramuri și ultimele frunze. Îmi place să cutreier potecile pădurii ascunse, printre frunze ce foșnesc sub tălpi Să simt vântul ce adie și aduce miresme de struguri copți și de gutui. Printre arămiul copacilor zăresc un nor mic, bineascuns.
Pe alei pustii
vântul suflă mai rece,
Septembrie pleacă
Îmi bate noiembrie în geam, mai am de scris câteva cuvinte. Privesc , copacii simt povara iernii, strada este pustie. Parcă și vântul tremură de frig, se întoarce iarna cu o privire furioasă. Iar e iarnă, frig și ger, veșmântul alb acoperă pământul. Zăpada se așterne, apar în curți Oameni de zăpadă. Stau la geam, peste brad frumos a nins. A înflorit crăciunica, sărbătoarea este iar, stratul alb timid se aşterne. În curte totul pare adormit, casele sunt de ger amorțite. Fulgii de zăpadă se joacă, anul cu o mantie albă se îmbracă.
Focul pâlpâie,
cresc în cer ninsorile,
azi vine Moșul
Ascult deseori Vivaldi și minunata lui pledoarie muzicală a frumuseții anotimpurilor. Am în suflet nostalgia anotimpului care pleacă, tristețea pădurii, valul înspumat și suspinul inimii. Deseori stăm la umbra pădurii de vorbă, în fiecare floare simțim parfumul dăruit de soare, în fiecare strop de ploaie ascundem multe vorbe mute și în fiecare ninsoare se întorc toate anotimpurile.
Comentarii