Prea mi-a ajuns puerila și cruda ta purtare.
Curmă iubita mea această suferință,
Că mă obligi ca fără de nici o-nduplecare
Să te supun la grea și nevrută sentință.
Că se-adunară ai minții jurați la judecată,
Și drept judecător, -sever, ti-o spun!- nesomnul.
Aprod îmi e condeiul și tu ești inculpată.
De-acuma fă-ți o cruce și să te-ajute Domnul!
Prim martor, este noaptea, și clar ți-e împotrivă.
Că ea mi-a plâns de milă de-atâtea mii de ori.
Mi-a fost iubită, amantă, soție protectivă,
Când tu-mi furai și liniști și visele din nori.
Singurătatea-n boxă își vars-acum amarul,
Răspunde la-ntrebări la care-nchideam ochii.
Dovadă la dosar : sunt lacrimi mii, cu carul,
Și chinuri pentru care și slujbe-mi făceau popii.
Citată-n continuare : privirea-mi fără viață,
Și chipul mort si palid al unui resemnat
Ce a murit în sine cu zâmbetul pe față
De dragul tău iubito, când te-ai îndepărtat.
Și-amoru-i avocatul ce ține pledoaria
Cerând pedeapsa ta să fie capitală;
Amorul trist în care tu ai stârnit mânia
Sfidându-l fară preget si fară de sfială.
'Au nu știai că-n viață chiar totul e vremelnic,
Și orice faptă-n lume, reversul său își are?
Cum îmi răspunzi iubito, la-ntreg acest pomelnic
De zeci nespus de grave capete de-acuzare?
Nu plânge, teatralismul și firea de copilă
Sunt inutile-n fața acestei Curți de Apel.
Aici vorbim d efapte, dovezi, iar nu de milă!
Milă să fi avut 'nainte, cap tembel!
Poftim în boxă dar, depune jurământul
Și te-apără cum știi, de drepte-nvinuiri.
Dar vei minți, sunt sigur, pun la pariu Pământul!
Că nu te poți dezice de felul slabei firi.
Nu te privesc, jivino! M-ar moleși iubirea
Ce ca un prost ți-o port chiar și-n acest moment.
Drăcescă creatură! Ispita-ți și zâmbirea
Făcură dintru mine un prost și un dement.
Dar te iubesc făptură, chiar dacă nu te iert
Și te condamn să porți -al neștiinței- stigmatul!
Și ca dovadă, uite, cu toate că te cert,
Am să îți fiu -ironic- eu însumi avocatul.
Hai, gata, nu mai frânge buzele dulci, gingașe,
Nu-mpodobi privirea cu lacrimi și suspine.
Ah, frică mi-e de-acele cuvinte ucigașe,
De tremurul de gene,de mângâieri divine!
Și iata-ți și pedeapsa. Definitivă, știi!
Peste-acest jude crunt nici eu nu pot să trec.
Pe viață condamnato, nebun te voi iubi,
Iubită vei fi-n veci, și-n veci vei fi Cap Sec!
-->
Comentarii
Și-amoru-i avocatul ce ține pledoaria
Cerând pedeapsa ta să fie capitală;
Amorul trist în care tu ai stârnit mânia
Sfidându-l fară preget si fară de sfială.
'Au nu știai că-n viață chiar totul e vremelnic,
Și orice faptă-n lume, reversul său își are?
Cum îmi răspunzi iubito, la-ntreg acest pomelnic
De zeci nespus de grave capete de-acuzare?
.......
Dar te iubesc făptură, chiar dacă nu te iert
Și te condamn să porți -al neștiinței- stigmatul!
Și ca dovadă, uite, cu toate că te cert,
Am să îți fiu -ironic- eu însumi avocatul.
Hai, gata, nu mai frânge buzele dulci, gingașe,
Nu-mpodobi privirea cu lacrimi și suspine.
Ah, frică mi-e de-acele cuvinte ucigașe,
De tremurul de gene,de mângâieri divine!
Și iata-ți și pedeapsa. Definitivă, știi!
Peste-acest jude crunt nici eu nu pot să trec.
Pe viață condamnato, nebun te voi iubi,
Iubită vei fi-n veci, și-n veci vei fi Cap Sec!
va multumesc :)
Citit cu drag.
Semn de placuta lectura.