S-au înmulţit aţele demonilor
le place din ce în ce mai mult
teatrul de păpuşi
pe unii îi agaţă de mâini
pe alţii de picioare
dar cel mai mult mor de drag
când nimeresc agăţarea creierilor
ce-ncep să judece după joaca aţelor.
Îşi încep actul I al piesei
alegându-şi punctele de reper
pe scena vieţii fiecăruia
şi-şi transmit unui-altuia
luminile reflectoarelor de batjocură
pe care ei o văd
ca pe-o victorie în faţa Domnului.
Şi după finalul actului I
mai vine un act şi încă unul
şi aşa mai departe...
Micuţii oameni
se lasă prinşi încontinuu
prima dată de aţe
apoi de lianele care apar în locul lor
din ce în ce mai groase şi lungi
lăsându-se înlănţuiţi
până se ştrangulează singuri
îndreptându-şi paşii spre adâncuri
neînchipuite şi nedorite.
Ultima oară
Dumnezeu îi priveşte
punându-le destinul în cumpănă.
Multe inimi ticăie
în spatele unui nor dens
unde El ţine lumina aprinsă la maxim
să nu devină gheţarii
pe care să lunece îngerii.
Ce fac?
Îi mai trimit încă o dată
să trăiască acolo unde n-au meritat?
Îi dăruiesc prietenilor
cu care s-au cârdăşit pe Pământ?
Sau îi ţin lângă Mine
şi ţin lumina aprinsă pe ei
să simtă puterea Mea?
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii
Bună întrebare, domnule Mihai, bună de tot! Mulţumesc!
Lumea asta, cine s-o mai înţeleagă?