Tu spui că această zi de toamnă
ne-a cules din pustiul lumii.
Înfometaţi de dragoste la prima vedere,
ne-am spus simple cuvinte
cuprinse de născarea vibraţiei
în sanctuarul divin.
Aici iubirile se strigă fără să se atingă,
niciun foc n-ar fi ars cu atâta flacără,
câtă sevă din mine înflorea în ochi
şi dorinţa se mistuia într-un cearcăn.
Ziua aceea scurtă, plină de rod
ca fântâna înzidită în ploi,
cu un simbol înmiresmat de fructe,
ne smulgea utopia de pe frunţi.
Viitorul ne părea o casă de locuit,
unde vom umple odăile de copii şi griji
iar în pereţi o să bată pendule oarbe
cu ore de bucurie şi teamă.
Cum nici nu cunoaşte iubirea
o piatră mai mare pe umerii curbi,
eu am s-o duc la râul timpului,
să curgă anevoios în universul postum.
-->
Comentarii