Fiul Meu!... Ceea ce nu poate omul să îndrepte nici la sine, nici la alţii, trebuie să rabde fără cârtire, până când Dumnezeu va orândui lucrurile în alt chip. Gândeşte-te că poate e mult mai bine să faci aşa, ca să te înveţi cu răbdarea, fără care vrednicia noastră nu preţuieşte mai nimic. Cu toate acestea, tu roagă-te neîncetat lui Dumnezeu să-ţi înlături asemenea greutăţi, ori să le poţi suferi cu uşurinţă.
Dacă ai dojenit pe cineva odată sau de două ori şi nu s-a îndreptat, nu te lua la ceartă cu el, ci lasă lucrurile în voia lui Dumnezeu, care ştie să scoată din rău... bine, ca să se cunoască voia Lui şi să fie preamărit de toţi servii Săi. Deprinde-te să rabzi greşelile şi neputinţele altora, oricum ar fi ele, fiindcă şi tu ai multe greşeli pe care le rabdă semenii tăi. Dacă pe tine însuţi nu te poţi îndrepta aşa cum doreşti, atunci cum poţi să-l faci pe altul să fie pe placul tău? Ne place să vedem pe alţii fără greşeli, dar pe noi înşine nu ne îndreptăm de ale noastre.
Vrem să dojenim aspru pe alţii, dar pe noi nu! Ne supărăm când vedem pe semenii noştri că au multă libertate, dar când e vorba de noi, niciodată n-am vrea să ni se pună frâu.
Vrem să ţinem de scurt pe alţii prin anumite orânduiri, dar noi nu suferim porunca altuia nici în cel mai mic lucru...
Se vede bine că foarte rar ne măsurăm şi nouă şi altora cu aceeaşi măsură. Dacă toţi ar fi desăvârşiţi... ce vei mai răbda de la alţii pentru numele Domnului.
Dumnezeu însă a orânduit lumea aşa, ca să ne obişnuim să ducem sarcina unul altuia: fiecare are sarcina lui: nimeni nu poate să spună că nu are nevoie de ajutorul altuia. Nimeni nu-i aşa de înţelept, ca să se poată îndrepta singur: pentru aceasta trebie să suferim unii pentru alţii, să ne mângâiem şi să ne ajutăm, să ne învăţăm între noi, şi să ne povăţuim unii pe alţii. La nevoi, ţi se cunoaşte tăria sufletească, nevoile nu te slăbesc, ele ţi-arată cine eşti
“Iar el a zis: Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales de mai înainte pe tine ca să cunoşti voia Lui şi să auzi glas din gura Lui; şi să vezi pe Cel Drept şi să auzi glas din gura Lui;
Că martor vei fi Lui în faţa tuturor oamenilor, despre ceea ce ai văzut şi ai auzit...
Şi s-a întâmplat când m-am întors la Ierusalim şi mă rugam în templu, să fiu în extaz,
Şi să-L văd zicându-mi: Grăbeşte, şi ieşi în grabă din Ierusalim, că nu vor primi mărturia ta despre Mine...
Bărbaţi fraţi şi părinţi, ascultăti acum, părerea mea faţă de voi! Şi auzind că le vorbea în limba evreiască, a făcut mai multă linişte şi el (Pavel) le-a zis: Eu am prigonit până la moarte această cale, legând şi dând la închisoare şi bărbaţi şi femei... spre a fi pedepsiţi. Dar pe când mergeam eu şi mă apropiam de Damasc, ca să-i aduc legaţi la Ierusalim, pe la amiază, deodată o lumină puternică din cer m-a învăluit ca un fulger. Şi am căzut la pământ şi am auzit un glas, zicându-mi: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?...
Şi l-au ascultat până la acest cuvânt, şi au ridicat glasul lor, zicând : Ia-l de pe pământ pe unul ca acesta ! Căci nu se cuvine ca el să mai trăiască!...
Acesta este omul care învaţă pe toţi pretutindeni, împotriva poporului şi a Legii şi a locului acestuia; încă şi elini a adus în templu şi a spurcat acest loc sfânt...
Mergea după el mulţime de popor, strigând: Omoară-l !... (Fapte 22, 23).
-->
Comentarii