Pădurea cu stejarii seculari
adună sfinte taine peste vreme,
prin inima bătrânilor stejari
curg fermecate râuri cu poeme.
Eu le ascult din nevăzutul rai
ce dăinuie sub bolta siderală,
în falnica pădure să tot stai –
măreață și eternă catedrală !
Poemele mă țin în vraja lor,
mă adâncesc în tainică visare
și îmi sădesc în inimă un dor
sosit pe vad de ape curgătoare,
Își lasă dorul, înlăuntrul meu,
magia amintirilor uitate
în arcul frânt al unui curcubeu,
sub zidul dărâmat de la cetate.
Apoi te chemă-n codrul secular
cu strofele rescrise în poeme,
să-i ridicăm iubirii sanctuar
împodobit cu dalbe crizanteme,
să ne iubim acolo pe-nserat,
jurându-ne credință pe vecie,
iar gândul să ne fie mai curat,
sfințindu-se cu stropi de apă vie.
-->
Comentarii
Superbe versuri. Iubirea-și trăiește clipa printre stejari sau... mesteceni. Vă îmbrățișez, cu drag.
Vă mulțumesc domnule Ioan Muntean pentru această fotografie animată, superbă! Nu sunt stejari, ca în poemul meu, ci mesteceni, mai delicați, mai apropiați de sufletul poeților...Următorul poem va fi, desigur, cu mesteceni.
Mulțumiri alese din partea mea, Dorina Pop! Deocamdată numai stejarii, poate mâine vor sosi și mestecenii...
Toate cele bune!
... iar eu va trebui să g[ăesc stejari!!!
