TE ÎNTREB...
Urc, urc, urc și aburc până când văd
Până când văd că mă oprește ea,
Steaua mamă !
Urc până când nu mai văd
cuibul vechiului adăpost.
Și văd curând că
nu mai am aripi să zbor
dar merg cu inima dezvelită,
cu spiritual ușor ca fulgul
și urc, urc, urc infinitul tăcerilor
că steaua luminată
mi-a adormit în praf,
în praful din urmele pașilor
ascunși sub aura inimii tale
și te întreb din frigul răsăritului,
răsăritul ultimului nostru sărut.
Unde ai pierdut drumul ce ne-a purtat?
Când am rupt colțul stelei nordului?
Cu ce îmbraci singurătățile?
Arzi așteptările care privesc din ochii tăi?
Unde ai rătăcit setea?
Dar culoarea dorului tău, unde?
Încă urc, urc și aștept să faci un pas
numai un pas, un pas
împins de întunericul ce m-a cuprins
sub valul tălpilor arse de atâta uitare…
Sursa foto- necunoscută- media online
-->
Comentarii