Iubitul meu...
Iubitul meu cu veșnice regrete,
Cu amintiri ca florile de mai,
Azi scriem versurile în duete,
Așa cum poate că nici nu visai.
Tu mai închis în casa de tăcere,
Pe ramurile vremilor târzii
Unde mă bate valul de durere
Prin anotimpuri străvezii.
Azi nu mai scriu cum o făceam o dată,
Nu mai adun cuvintele din sân,
Mă pierd prin taste și rămân curată,
Strigând la versul inimii păgân.
Durerile pictând le-așez pe coală
Și desenez pe cer doar trandafiri,
Buchete de iubiri adun în poală
Și-mbrac tăcerea stelei în zefiri.
Mă pierd când vreau ca cerul să danseze,
Cu pasul meu prin spinii ce-ai lăsat
Și văd albastrul dor pus să viseze,
Peste durerea care ne-a-ncercat.
Numai tăcerea noastră mai vibrează
Cu sfere-nalte prinsă-n infinit
Unde poetul meu mereu oftează
Că m-a pierdut pe timp nedefinit.
Azvârle dorul ars în mii de plângeri,
Și lasă-mi la fereastră umbra ta,
Eu din cenușă voi zidi doi îngeri
Și de eternul vis ne-om îmbăta.
Nedumeriri voi strânge-n pomul vieții,
Cu rădăcini adânci prinse în veac
Și scuturând din versuri ca poeții,
Voi ridica poema ca pe-un leac.
Cu amintiri crescute-n luna mai
Voi construi castele de nisip
Tu în fereastra inimi să-mi stai,
Să strălucim ca zâmbetul un pic.
Iar fericirea fără margini iată,
O prind de țărmul mării nesfârșit,
În versul meu unde mai scriu o dată,
Că suntem veșnicii din infinit.
sursa foto-necunoscută-media online
-->
Comentarii