Dragostea s-a înroşit, a năpădit-o sângele
atât de repede că nu-i simt fierbinţeala,
ademenitoare, o găsesc în fiecare surâs
unde, neliniştite gândurile-mi fug departe.
Îţi tremură vocea, poate şi genunchii,
vom merge umăr la umăr pe poarta lunii.
Câtecul potecii s-a împietrit, de aceea
cerbii păşesc printre stele căzute şi mor,
tufişurile dese pline de toamne
înghit ecoul în şerpii apelor repezi.
Pe drumul alunecos paşii-s nesiguri,
urcăm cu vâscul înflorit pe muşchii ramurilor,
nori zdrenţuiţi se vor apropia cu fiecare oră,
cu franjuri de ploi fosforescente.
Să ne-ntoarcem iubito, ori rămânem,
toamnele vor topi arama din arbori,
ne vom împrieteni cu lupii singuri
şi-n bîrlogul lor ca o casă de oaspeţi
ne vom regăsi în alte vieţi trecute.
-->
Comentarii
Patricia,mă bucur pentru faptul că ţi-a plăcut poezia.
Mulţumesc Delia, pentru melodia deosebită postată.
Mulţumesc Camelia pentru frumoasele melodii postate.