Revista Art Out lanseaza numarul 11!

Revista Art Out lanseaza numarul 11!

56280010_14442129_21070385.jpg
Art Out – revistă de artă, arhitectură, patrimoniu şi restaurare
Art Out – Libertate, interpretare, actual.

Revista Art Out lansează numărul 11!


Numărul 11 al revistei este disponibil online aici:www.artout.ro.
Să reclădim Hanul Ancuţei !

Avem nevoie de poveşti, ele ne stimulează imaginaţia şi creativitatea, ne fac să credem că lucruri care iniţial păreau imposibile, pot fi posibile. Poveştile dau speranţa unei lumi mai bune celor care cred în ele.

Nu în ultimul rând, poveştile sunt elemente care ne construiesc gândirea şi sufletul. Şi atunci când spun asta, mă gândesc la povestea „facerii lumii” şi la cea a apocalipsei, la faptele din Biblie, la poveştile de dragoste, la poveştile care descriu viaţa şi opera marilor inventatori, ale oamenilor de ştiinţă sau ale artiştilor, dar mai ales la poveştile care, într-o masură mai mică sau mai mare, au guvernat copilăria fiecăruia dintre noi.
De mici, unii dintre noi s-au imaginat a fi eroi cu puteri supranaturale sau prinţi, regi, preşedinţi. Foarte multe dintre noi şi-au imaginat în copilărie că sunt prinţese, regine şi, mai recent, cântăreţe, actriţe, creatoare de modă sau fotomodele.
Acea credinţă că poţi fi orice doreşti, pe care o au copiii, îi ajută nu doar să aibă încredere în ei, dar şi să poată crede că ei pot orice, că nimic nu îi poate împiedica să realizeze ceea ce îşi doresc. Odată deveniţi adulţi, pier­dem această credinţă, o dată cu primele deziluzii, o dată cu primele eşecuri, mai mici sau mai mari.
Nu ar trebui. Ar trebui să luptăm în continuare pentru acel univers al nostru în care suntem ceea ce vrem să fim. Ar trebui să luptam ca viaţa să fie realitatea viselor noastre, să fie scena lor.


Cred că sufletul unui om e cu atât mai frumos, cu cât păstrează ceva din spiritul de copil, cu cât are mai multă speranţă şi încredere că el poate orice/ totul, că nimic nu îl poate împiedica să îşi îndeplinească dorinţele şi visele.
În acest număr, vorbim despre poveşti şi despre rolul lor în viaţa noastră. Propun generic să reclădim Hanul Ancuţei, gândindu-mă la un loc şi un timp care să fie mereu prezente în viaţa noastră şi care să conţină acea „poveste Āîn poveste”, acea povestire în ramă.
Spuneţi ce visaţi, ce speraţi şi ce doriţi celor dragi. Nu uitaţi povestea din spatele operelor de artă sau din spatele proiectelor de arhitectură.
Povestiţi prin voi şi prin ceea ce faceţi.
Laura Lucia Mihalca Director, redactor şef


A XI-a poveste cu același titlu: Art Out.


Numărul 11 ne spune poveşti. De unde vin ele?
Din mâna talentată care prinde cadrele perfecte cu un aparat foto pe măsură, sau desenează, pictează, purtată de sentimente. Ei sunt oamenii noștri.


Trei povești prind contur și la MNAR, sub ochii redactorilor plecați în căutarea frumosului.

În Argentina, povestea poartă și un nume atrăgător: ”Grădina Otrăvurilor”. Își așteaptă cititorii.
Povestirile în ramă dau tonul, urmate de cadre shake­speariene, de umbre care ne pun pe gânduri și de simfonia norilor.
Și pentru că ”suntem în cu­vânt și-n toate floare de lat­initate sub un cer cu stele su­dice”, ne întoarcem în trecut, sub aceeași Stea, regăsindu-l și pe cel pe care francezii îl nu­mesc Michel-Ange. Ne oprim apoi în inima Bucureștiului, Calea Șerban Vodă nr. 33 și batem la ușa Casei Voina.


Un gând din secolul trecut reînvie pentru o clipă CoBrA. Ne duce apoi cu sine peste ocean pentru a admira ”Almost Cobra” a lui Sasha Meret.


Art Out își spune povestea.

Vă invit să o citiți cu plăcere și de această dată. Într-o notă umoristică de final, rescriu vor­bele lui Groucho Marx: ”Out­side of a dog, a bookisman’sbestfriend. Inside of a dog it’stoodarktoread”.

Nu vă rămâne decât să dați pagina…
Andreea Giorgiana Nicolae redactor permanent

CUPRINS

EDITORIAL
de Laura Lucia Mihalca / Andreea Giorgiana Nicolae

OAMENI SI PROIECTELE LOR
Inter view
De vorbă cu Andreea Retinschi- Elias Lazarus
De vorbă cu Georgian Constantin- Elias Lazarus
Interviu cu pictorul Eduard Sandu- Mihai Moldoveanu
De vorbă cu Lidia Alina Nicolae- Laura Lucia Mihalca

Proiecte
Design interior în sectorul rezidențial- Pasadena, California, US, design by Laura Ivan
Proiecte studențești
Ioana Despina Camino Promisiuni

RECENZII: CE AM VAZUT, CITIT, AUZIT
3×3 Expo de Mihai Moldoveanu / Ioana Nițică / Cristina Niculae
Expoziția Fluxus- Un posibil început- Steluța Călin
Conexiuni textile, conexiuni culturale-Miruna Hașegan
Buzunar literar
Grădina Otrăvurilor, de Cristina Bajo – Emilia Cernăianu

POVESTIRE IN RAMĂ
Povestire în (-) ra-mă(-ta)- Ioana Nițică
Umbra Doamnei de la Poenari– Ștefan Lucian Mureșanu
God as Geometer- Cristian Ungureanu
Simfonia norilor- Ovidiu Bufnilă Cadru în cadru sau despre vis și cele asemenea– Anatol Reghintovschi
Spațiul meu/ Spațiul public- Mihai Racu
Annie Leibovitz și povestea din spatele ramei- Aylin Bayhan
București- Maastricht și retur- Maria Alexe

IDEI, ATITUDINI, AMINTIRI
Replici în oglinda- Mihai Eminescu- Andreea Giorgiana Nicolae
Zilele de naștere ale artiștilor nemuritori
Michelangelo Buonarroti– Mihai Moldoveanu

ARHITECTURĂ, MODĂ ȘI DESIGN
Case care nu mai plâng
Casa de târgoveț – Diana Guţu

PREMIUM BONUS
Sasha Meret: ,,The Plastic Menagerie’’ – Valery Oisteanu
Sasha Maret at MAD Museum Show– Valery Oisteanu
Arta văzută de Adrian Grauenfels
CoBrA, vizualul fără bariere- Adrian Grauenfels
Barocul în nuanță engleză-Albion– Irina Boga
Vedere de pe acoperișul lumii-Pavel Șușară
Art Out Story- Corina Barbir

Sugestii, păreri, propuneri de materiale, proiecteartistice, parteneriateşicolaborari: redactie@artout.ro.

Contact:
www.artout.ro
redactie@artout.ro
facebook: Art Out
56280010_10782698_18687355.jpg


Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Multumesc, Alexandru, pentru impresia lasata. Paste fericit!

  • Multumesc, Camelia, pentru lectura si aprecieri.

    Sarbatori cu lumina, pace si impliniri!

  • Splendid!

  • Superb, plin de imaginatie si sensibilitate!

  • Multumesc, Lenus. Am sa-i transmit Laurei felicitarile.

    Cu drag, Irina

  • Sincere felicitări cât mai multe realizări!

Acest răspuns a fost șters.
Victor Bivolu a răspuns la discuția Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – PORTUL BRĂILA din Hobby-Club Cronopedia
Alte cărți poștale cu portul brăilean:
Acum 24 minute
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Portul Brăila este unul dintre cele mai mari porturi fluviale românești. Situat pe Dunăre, de la…
Acum 26 minute
Ioan Muntean – în noiembrie e prea târziu (cybersonet xxx) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – în noiembrie e prea târziu (cybersonet xxx) – Cronopediada grup – Cronopedia…
Acum 8 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
07. (poezie, cybersonet)

în noiembrie e prea târziu…
Acum 8 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - în noiembrie e prea târziu (cybersonet xxx) în Cronopediada grup
Acum 8 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
07. (poezie, cybersonet)

în noiembrie e prea târziu…
Acum 10 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu PASSACAGLIA - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 13 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4509. rime: menestrel / lapte
 rime: criza / destul
Acum 21 ore
ELENA AGIU-NEACSU a răspuns la discuția ELENA AGIU-NEACSU 4509. rime: menestrel / lapte
rime: cavaler / orizontul
UNUI TĂNTĂLU
 
Se pretinde cavaler,
Dar e mai degrabă tontul,
Că îngust…
Acum 21 ore
ELENA AGIU-NEACSU a postat o discuție
   UNUI PRETINS SCRIITOR Nimeni nu era ca el,Se credea un menestrel,Însă când i-apăru carte,Am…
Acum 21 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Cabana Gura Zlata este unul din punctele de intrare în Parcul National Retezat alături de cabanele…
ieri
Mai Mult…
-->