te-am ascuns, fără să ştii, pe lună
am clădit în juru-ţi ziduri înalte, de brumă
să nu ştii că există şi alte constelaţii
mai luminoase, fulgerând prin spaţii
am împletit gratii albastre
pentru nori şi păsări şi astre
să nu te plictiseşti, dragul meu
de atâta lună, de atâta “eu”
ţi-am lăsat şi vreo doua-trei sirene
să-ţi cânte amintirea de mine
şi de pământul îndrăgostit de lună,
de tristeţea ei răbdătoare şi bună
luna-i mai simplă, stai acolo şi-aşteaptă
până se va deschide unica poartă
voi veni la tine, în mâini cu flori de fum
culese între pământ şi lună, pe acelaşi drum
pe care-am mers de-atâtea ori
crezând ca vom fi veşnic călători
aşteaptă-mă pe lună, pe ultimul drum
mă va aduce Caron, vaslaşul nebun.
Comentarii