Rogvaiv de iubire

Sub umbrela gândurilor,

învăluită în mirosul ploilor

te caut, din amintiri te recompun,

din şapte culori de curcubeu,

privind la Iris şi la caduceu.

 

Astfel în Roşu te-am pictat

atât de viguros, provocator şi incitant.

Iubindu-ne năvalnic, doi nebuni,

tu culegându-mi roze de pe buze

în spectrele difuze, în zi de Luni.

 

În suflet cu iubire, Oranj ţi-am picurat,

cu braţul fericirii, tu m-ai protejat,

iubindu-ne sub stele-n nopţi fierbinţi,

apropiindu-ne-n trăiri cuminţi,

trezindu-ne revitalizaţi,

în zi de Marţi.

 

Doar puţin Galben îţi voi da

să ai grijă de mine, atât, cât să îmi fie bine.

Să nu ai teamă-n suflet ce m-ar sufoca.

Scăpaţi de griji, cu sufletele-alături,

iubindu-ne, pasional, în zi de Miercuri.

 

Din Verde crud te-oi zămisli,

ţi-oi picura în suflet culori de primăvară,

prin viaţă-n pace şi-armonie vom vâsli,

iubindu-ne-mpărţind totul la doi

când viaţa ne mai dă şi-o zi de Joi.

 

Un praf de cer Albastru-ţi dăruiesc,

din ochii nopţii, de la stele, din senin,

atâta lnişte ne înconjoară, ce firesc!

Iubindu-ne frenetic, făr’ de reţineri,

în nopţile cu Lună plină Vineri.

 

Te-oi dezmierda în Indigo

şi-om tot vibra în adevărul absolut,

la unison, vom fi celebrul alterego,

iubeşte-mă-nţelept de tine  îmbată-mă

când Soarele ne ţipă-n geam, că-i Sâmbătă.

 

Nostalgică, în violet te-oi finisa

să-ţi pun în suflet echilibru şi magie,

Rogvaiv de iubire-om vernisa,

cu tine-alături fi-voi mai puternică

în orice zi, dar şi Duminică.

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 3 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Pribilești este un sat de aproximativ 790 locuitori, al comunei Satulung din județul Maramureș,…
Acum 3 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Polo pe apă este un sport nautic pe echipe. Se dispută între două echipe alcătuite din 7 jucători…
Acum 3 ore
Ioan Muntean – mijitul zorilor (cybersonet XXXVIII) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – mijitul zorilor (cybersonet XXXVIII) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 8 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
13. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
mijitul…
Acum 8 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - mijitul zorilor (cybersonet XXXVIII) în Cronopediada grup
Acum 8 ore
Nitu Constantin a apreciat postarea de pe blogul Nitu Constantin Jocuri de cuvinte - bou (1)
Acum 10 ore
Nitu Constantin a postat o postare pe blog
 Jocuri de cuvinte - bouGeografie lingvistică         Boul în expresii (pamflet)        Moto: „Ea…
Acum 10 ore
Nitu Constantin a postat o postare pe blog
 Jocuri de cuvinte - bouGeografie lingvistică          Boul în viață și în lume        Moto: „Boul…
Acum 11 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
13. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
mijitul…
Acum 11 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu LOOPINGURI - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 13 ore
Nitu Constantin a postat o postare pe blog
 Jocuri de cuvinte - bouGeografie lingvistică         Boul în onomastică        Moto: „Însemn…
ieri
Mai Mult…
-->