Sf. Nectarie a făcut minuni pentru sute de bolnavi.
Scris de Părintele M.
by Părintele M.
Sfântul Nectarie, considerat făcător de minuni încă din timpul viețîi este recunoscut că a vindecat dovedit sute de cazuri de bolnavi de cancer și că ascultă rugăciunile femeilor care nu reușesc a avea copii.
Sfântul Nectarie a primit de la Dumnezeu darul minunat al facerii de minuni pentru cazurile de cancer și de infertilități; din acest motiv a și fost numit „Taumaturgul”, adică „VINDECĂTORUL”.
Sfântul Nectarie a murit în noaptea zilei de 8 noiembrie, 1920. Este înmormântat în ctitoria sa de pe insula Eghina: Mănăstirea Sf. Treime.
Iată una dintre cele mai puternice rugăciuni împotriva cancerului adresate Sfântului Nectarie. Trebuie rostită în fiecare seară cu convingere și cu inima deschisă către binecuvântarea lui Dumnezeu.
O, preasfinte şi întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primeşte această puţină rugăciune de la noi, nevrednicii robii tăi, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri şi grabnic folositor şi ajutător preaminunat scăpând şi către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinţi ne rugăm ţie:
vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia şi ticăloşia noastră. Vezi rănile sufletelor şi ale trupurilor noastre. Ne rugăm ţie, Sfinte Ierarhe Nectarie, grăbeşte de ne ajută cu neîncetatele şi sfintele tale rugăciuni şi ne sprijineşte pe noi, robii tăi.
Ia aminte la suspinele noastre şi nu ne trece cu vederea pe noi, ticăloşii şi scârbiţii, că ştim, sfinte al lui Dumnezeu, că şi după mutarea ta din viaţa aceasta trecătoare, cine a năzuit la ajutorul tău şi cu credinţă ţi s-a rugat nu a rămas neajutat.
Că cine te-a chemat întru ajutor şi nu l-ai auzit? Sau cine, în dureri fiind şi alergând spre ajutorul tău, nu i-ai uşurat suferinţa?
Minunile şi ajutorul tău ne-au făcut şi pe noi, ticăloşii şi scârbiţii, să te chemăm să ne vii în ajutor. Ştim, o, alesule ierarh, de mulţimea tămăduirilor pe care le-ai făcut, nou doctor fără-de-arginţi arătându-te.
Nu cunoaştem nici suferinţă şi nici durere pe care să nu le poţi alina. Nu cunoaştem nici o boală căreia tu să nu îi poţi aduce tămăduire, dar mai mult decât atât, nu numai că ai tămăduit boli despre care doctorii ziceau că nu pot fi tămăduite, ci şi pe mulţi bolnavi i-ai ajutat să se întărească în credinţă şi în răbdare, şi să ia plată de la Dumnezeu pentru osteneala lor.
Îngenunchind, ne rugăm ţie, Sfinte Ierarhe Nectarie, ca să te rogi pentru noi lui Hristos, Cel Ce n-a trecut cu vederea rugăciunile tale cele jertfelnice, ci te-a întărit şi te-a primit în cereştile locaşuri.
Către Acela roagă-te, ca să fim şi noi ajutaţi şi miluiţi cu rugăciunile tale, şi din pagube şi necazuri izbăviţi, ca să binecuvântăm pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Sfântul Nectarie Taumaturgul este unul dintre cei mai iubiți și mai căutați sfinți, de către toți credincioșii din Grecia de astăzi. Pe lângă faptul că este un sfânt contemporan, un sfânt al secolului nostru, el atrage îndeosebi prin mulțimea minunilor săvârșite, atât în timpul viețuirii sale, cât și după adormirea sa întru Domnul.
Foarte mulți credincioși care au venit de-a Iungul vremii să se închine la Sfintele sale Moaște, aflate la Mănăstirea Sfânta Treime din insula Eghina, au plecat vindecați sufletește și trupește.
Vestea acestor fapte minunate a depășit de mult granițele pământului elen. Astăzi mii de credincioși din țările ortodoxe și chiar din Occident, vin cu evlavie să găsească aici un liman izbăvitor.
Comentarii
https://www.youtube.com/watch?v=6-P-Qxpyksg