Să fugim, mi-ai spus odată,
Fiindcă timpul nu ne iartă.
Nu vrea să se-nvârtă roată,
Sau pe loc pasul să bată.
Bucurându-ne de zori
Cât mai suntem încă flori
Parfumate, în vii culori,
Să fugim mai sus de nori.
Val de drag să ne inunde;
În uitări să ne scufunde,
Pentru câteva secunde
Cu un mit să ne confunde.
Pe când eu te ţin de mână
Tu îmi spui:- Doar o nebună
Ar fugi cu-n om furtună,
Foşnet să-mi fii, vreme bună.
Să fugim deci, împreună,
Gândului să-mi fii stăpână.
Ne-om clădi casă pe lună
Doar din stele, nu din bârnă.
Lumea să ne piardă urma,
Toamna nu ne-atingă bruma,
Doar iubirea, molima,
Să ne-atace inima.
Iar de-o fi să fim găsiţi,
Lumea, ne găsească înfloriţi
Eu tot verde, tu boboc
Prinşi pe-un lujer de noroc.
Veronica Şerban
(foto: sursa internet)
-->
Comentarii