Sămânţa iubirii

Sămânţa iubirii,
Din joacă de îngeri,
Purtată de vânt,
A căzut printre flori
Pe pământ.
„Aşa mică, plăpândă,
Sfioasă şi blândă,
Ce-ar putea să ascundă?“
Se întrebau uimite
Câteva flori ofilite.
Au făcut de seviciu
Câteva zile la rând,
Până când au văzut
Sămânţa iubirii
Germinând.
Şi, dintr-odată, aşa, din oficiu,
Au simţit o imensă dorinţă
De sacrificiu.
Toate-ntr-un gând
S-au îngrămădit în biata sămânţă
Gemând.
Dar nu le-a fost îndeajuns;
S-au unit apoi în buchete
Şi de-atunci, permanent,
Poartă un dor remanent:
Să-mprăştie parfum
În braţe de fete.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->