Să nu striveşti clipa!
În stele suntem noi, în lumina veşnică
ce închide două suflete în aceeaşi crisalidă.
Pe tine te cheamă inima mea,
de-atâta aşteptare iarba a crescut de-o palmă!
Vin din inima ta, din fundaţia creată,
din lacrima câmpului - rubine presărate-n flori.
Ca nopţile de altădată vei veni
să-mi aprinzi stelele stinse de singurătăţi!
Realitatea e acolo unde eşti cu gândul, stelele
cunosc drumul iar luna-l urmează,
trebuie să fii în visul cuiva pentru a-l visa.
Lumina ne veghează până ne descifrăm mesajul
şi ne-mplinim menirea! … Ai să ţi-o aminteşti
după numele rostit cândva! Numele - tunelul din
labirintul iubirii prin care iubita poate să fugă
înainte ca iubitul să-şi dea seama
de absenţa ei într-un vis, care-i mai mult decât un vis...
Să nu striveşti clipa! … Nisipul scurs printre degete,
salonul plin de umbre, palide chipuri, secunda fugară,
urmele timpului tulburat de bucurii scufundate în dureri,
Acesta-i sensul vieţii - ecoul creaţiei în tot ce-i trecător!
Sunt stări care nu se pot repeta de două ori,
este ca şi perfecţiunea, pornite şi din greşeală sunt perfecte.
Într-un râu nu putem intra de două ori,
chiar dacă intrăm în apa din acelaşi loc va fi, totuşi, alta.
Pictând cerul cu stele numai noaptea va şti
de ce nu-şi arată cerurile, căci în adâncuri sunt poveştile...
În acea clipă, dincolo de cuvinte, un strop ai privit
prin vălul zeiţei Isis ce-acoperă bolta lumii.
Totul se-aşează în armonia
de dincolo de geneză, de dincolo de nimic!
-->
Comentarii
Cata frumusete in acesti clopotei ce-si scutura roua cerului! Multumesc mult pentru darul acestor delicate ganduri!
Cu drag si pretuire, Irina
Cu fiecare clipa mereu noi, mereu imbogatiti! Multumesc pentru trecere si gandurile lasate, Patricia.
O primavara minunata!