- De azi vom chivernisi amândoi salariul meu, spuse mama punând pe masă o grămadă maare de bani ce reprezenta salariul ei de învățătoare pe o lună!
- Și... cum facem?, am întrebat plin de bucurie.
- Păi, hai să facem liste cu ce-ți dorești tu, cu ce-mi trebuie mie și cu ce-i musai să cumpărăm ca să trăim.
Am făcut lista mea plină de dulciuri, jucării și lucruri frumoase. Mama a făcut și ea o listă cu ce-i trebuie, o fustă, pantofi, rochie pentru școală... Nu mai știu ce-a pus, dar erau și altele. Apoi am trecut amândoi la lista cu cele ”musai”.
- Spune tu, puiule, ce crezi că trebuie neapărat ca să trăim o lună.
- Păi, pâine, cartofi, carne...
Și tot așa am continuat trecând în dreptul lor și cât costă. Am făcut totalul dar... groaznică surpriză: numai cele musai depășeau salariul mamei!
- Dar cum faci dumneata, mamă, de ... reușești să te descurci?
- Ei, ia să vedem: păi primul lucru pe care-l putem reduce sunt dulciurile. Nu de tot dar... vom cumpăra mai puține și ceva mai ieftine... Apoi carne nu luăm decât un kilogram pe săptămână și mai cumpărăm câte un pui...
A tot continuat așa până am ajuns la o sumă care mai permitea să cumpărăm și ceva din celelalte două liste. Acum venea durerea mare. Am început să tăiem din cele ce ne doream din ”maarele” salariu care mi se părea acum atât de mic...
- Uite, am să tai lucrurile scumpe din lista mea: bicicleta, jucăriile, tortul cel mare... Nu mai râmânea aproape nimica! Mama tăiase cam tot din lista ei și urma să negociem pe ultimii bănuți când...
- Uite, s-a terminat chiar acum butelia aragazului, spuse mama cu amărăciune. Putem trăi fără ea?
Am izbucnit în plâns, chiar nimic nu mai rămânea! Ba mai trebuiau ceva bani și pentru butelie.
M-a luat în brațe și mi-a spus:
- Lasă, mamă, nu te speria, o să fac eu mai multă economie la cheltuieli și o să scăpăm și luna asta!
Mi se părea că viața a fost schimbată de acel teanc de bani, că sunt mai înțelept, că fiecare lucru cumpărat ”tăia” o felie din unicul nostru venit . Nu mai ”confiscam” restul de bănuți de la cumpărături, că erau importanți pentru celelalte zile. Simțeam că viața nu mai era așa veselă și fără griji, eram acum mai mare...
De atunci nu am mai cerut să-mi cumpere luna de pe cer, dar când ieșeam în oraș și treceam pe Republicii, prin fața magazinului Gulliver, mă rugam de ea:
- Te rog, lasă-mă să mă uit în vitrina cu jucării, că n-o să cer să-mi cumperi nimic, doar o să mă joc în gând cu ele! Și-mi plimbam degetul pe geam, ”pilotând” o mașinuță frumoasă sau încercând, măcar cu gândul, să mișc vreo jucărie de acolo.
Iar mama stătea lângă mine cu ochii plini de lacrimi și mă aștepta...
- Of, Doamne, când vom avea destui bani să cumpărăm măcar cea mai ieftină jucărie din vitrina asta?
Mama mă lua în brațe, mă săruta și mă uda cu lacrimi și-mi răspundea:
- Curând, mamă, curând!
Știam că acel curând e departe tare, după lacrimile ei... dar speram, știam că odată și-odată Dumnezeu își va aminti și de noi.
-->
Comentarii
Mulțumesc Nicoleta, toți am avem sau am avut o mamă, unele dintre voi sunt sau vor fi, noi, ca băieți, vă oferim doar recunoștința și admirația noastră, unii acum, alții mai târziu... când se vor ”trezi”...
Reverențe...
Mama, doar mama....
Trec printr-o perioada fosrte grea.
Covorul de vise s-a destrămat
Zdrenţe atârnă la margini de viaţă
Cuvântul iubire a fost de mult uitat
Viaţa-i o punte de nisip legată cu aţă
Mulțumesc dragă Veronica, să fii iubită!
Felicitari Viorel. Mereu sensibil si plin de surprize!
Dragă Gabriela, regret că ai plâns, dar mă bucur că ai simțit ce era în sufletul meu de copil, atunci... Și mai știu că mulți au trecut și prin vremuri mai ”strâmte” la buzunar, doar că n-au povestit... Mulțumesc, suflet frumos!