Un final de Martie 2023 uneori mai însorit, uneori mai înnorat și cu ploițe scurte, și un început de Aprilie 2023 la fel de indecis… Primăvara 2023 se dovedește cam capricioasă, lăsând într-o ușoară alienare floricele și pomi fructiferi pe care inițial i-a alintat și încurajat pe calea înfloririi… Corcodușii, pomi mioritici ancestrali, au rezistat mai bine provocărilor anotimpului, chiar dacă și-au lepădat o parte a petalelor florilor în nopțile mai reci. Caișii mai timpurii au avut parte de o suprimare nocturnă cruntă a florilor aproape peste tot. Per total însă, temperaturile au fost mai rezonabile decât în alți ani. Zmeurul, aronia și agrișele au început să lucreze prin grădină, iar cireșii mai au un pic și vor înflori… Mi-am permis și în această primăvară o mică campanie de plantare, reluând plantarea unor pomi ușor exotici cu care am înregistrat eșecuri în anii anteriori: smochinul și castanul comestibil… Nu am omis nici vița-de-vie de masă sau pentru must/vin. Doar un mic regret: nu am încercat încă magnolia…
În inițiativa mea cu caprinele, pe care mi le-am dorit pentru spiritul lor foarte jucăuș și nevinovat în primele luni de viață, am ajuns să apreciez și frumusețea ieduțelor din rasa Lamancha ( spaniole, cu urechi scurte ) născute în acest an de două caprine, nu numai noblețea ieduțelor anglo-nubiene sau alpine cu urechi lungi… Cea mai mare zburdă acum făcând tumbe și evidențiindu-și blănița alb-maronie deosebit de netedă și nasul de tip roman moștenit probabil de la rudele sale anglo-nubiene. În momentele zilnice de respiro, privirea acestor zvăpăiate combinată cu ingenuitatea pomilor înfloriți reprezintă o terapie oferită gratuit care mai înlătură din grijile cotidiene… Iar griji aș putea enumera destule: cel mai recent colaborarea mea cu o asociație umanitară, de unde am completat veniturile pentru o perioadă, s-a evaporat…
Am trecut pe la oraș din când în când, dar din cauza zilelor ploioase sau a unor indispoziții zilnice, am ratat câteva evenimente la care merita să particip. Am avut în atenție și un eveniment internațional privind eugenia și biopolitica care a avut loc la UBB Cluj-Napoca cu participarea câtorva specialiști de la Oxford, dar nu am participat, și mi-am propus să particip la câteva evenimente la Timișoara în contextul în care orașul de pe Bega este oraș cultural european în acest an. Urmăresc programul evenimentelor din acest oraș și regret enorm că am ratat ” Timpuri Noi: Xenogeneze ale viitorului”, un proiect itinerant provocator, dar poate voi ajunge la conferințele unor invitați renumiți care vor fi susținute în curând…
Luna Martie 2023 ne-a propus o pleiadă de zile internaționale sărbătorite: ziua scriitorilor, ziua fericirii, ziua poeziei, ziua apei, ziua teatrului, ziua vrabiei, ziua copiilor străzii, ziua pădurilor, toate în relație cu primăvara și cu renașterea generală. Ziua Internațională a Femeii le reunește parcă pe toate. Femeia este soarele și luna existenței umane… Fericirea este în mare măsură de neconceput fără femeie, iar fericirea poate fi asemuită cu limpezimea și cristalinul apei la izvor sau cu o poezie care a atins perfecțiunea, recitată fiind de către autor… Din nefericire, nu am fost de ceva vreme pe la teatru și îmi doresc enorm să mă îmbogățesc cultural prin vizionarea unei piese de teatru interesantă…
Sărbătorile Pascale 2023 sunt tot mai aproape, iar lumea catolică a atins deja duminica Floriilor… Tradiția creștină îndeamnă la moderație alimentară în această perioadă, dar Postul Paștelui este tot mai greu de urmat de către credincioși. Pentru a parafraza un prelat ortodox contemporan, dacă nu puteți ține repausul alimentar, refuzați să vă ”mâncați” aproapele… Problemele financiare și sociale tot mai evidente nu mai lasă loc pentru o viață spirituală impecabilă sau pentru o atitudine ortodoxă și afectuoasă pentru ecosistemul planetar… În așteptarea Paștelui, reflectând la lucrurile cosmice, mă întreb și eu uneori precum poetul Rainer Maria Rilke în elegiile sale: ” Cine, dacă-aș striga, m-ar auzi din cetele/ îngerilor? Și chiar dacă vreunul dintre ei/m-ar lua deodată la piept, n-aș pieri oare/ de prea puternica lui ființă? Căci frumosul nu e decât/ prima treaptă a spaimei … Rabd prin urmare și-mi înghit în gâtlej/ strigătul negru de disperare. Și totuși, cine, ah, cine/ ne-ar putea sări-n ajutor? Îngeri nu, oameni nu,/ iar înțeleptele animale văd și ele/ că nu suntem prea temeinic acasă/ în lumea cea explicită…” ( Elegia I)
Mi s-a întâmplat să mă gândesc la poetul antic Homer, căruia îi sunt atribuite Odiseea și Iliada. Cele două opere sunt un adevărat tezaur al literaturii universale și al umanității. Ele sunt neegalate până în zilele noastre, iar unii specialiști le atribuie origini tradiționale și orale pe care Homer le-a exploatat și modelat până la forma finală excepțională… Poetul orb ( așa se spune că a viețuit Homer ) a văzut și atins perfecțiunea care a dăinuit milenii după el, descriind războiul troian în complexitatea evoluției sale ( dragoste, invidie, gelozie, magie, eroism, conflict, trădare, zei implorați, momente faste și nefaste – toate și-au dat mâna pentru a țese capodopera antică care definește cultura și civilizația greco-romană din care se revendică Europa zilelor noastre)… În Iliada putem surprinde mila lui Ahile față de bătrânul Priam după uciderea fiului său Hector: ” După ce-Ahile se satură de tânguit și suspinuri/ Și de pe piept își descarcă povara de dor și de jale,/ sare din scaun îndată, de mână ridică moșneagul/ Milă fiindu-i de capul cărunt și de barba cea albă/ Și-nduioșat după-aceea lui Priam așa-i cuvântează:/ << Nenorocite, e drept că multe dureri te răzbiră,/ Mare curaj ai avut să vii singur aici la corăbii/ Și să dai ochi cu un om care atâția feciori îți răpuse,/ Tineri cu toții voinici. Ești tare la suflet ca fierul,/ Scoală și șezi, odihnește-te acolo pe scaun. Mai bine-i/ Să îngropăm în noi înșine-amarul, măcar că ne doare,/ Bocetul cel fioros și plânsul nimic nu ne-ajută./ Asta e soarta ce zeii croiră sărmanilor oameni,/ Viața să ducă-n durere, iar lor de nimic nu le pasă>> ” ( Cântul XXIV).
Într-o zi puțin mai însorită am reușit să ies în natură la marginea localității natale pentru a mă răcori și pentru a vedea locurile copilăriei… O frumoasă pereche de lebede plutea, cu aerul lor nobil, pe apele canalului colector, distinse și tăcute… M-am grăbit să le fotografiez, dar mi-am dorit prea aproape de ele și s-au speriat și au zburat în cele din urmă. Pădurea Rădvani abia se trezește la viață, ancestrală și neînțeleasă, e destul de neîngrijită și înverzește neuniform. Plimbarea mi-a făcut bine și cu binoclul la mine am putut vedea de pe diguri ș peisaje mai îndepărtate…
Aș dori să închei cu un haiku personal:
sacru și profan –
limba de clopot bate
clipa diafană…
Vă doresc o lună Aprilie 2023 superbă, lipsită de păcăleli păguboase și senină … !
-->
Comentarii