Vineri, 9 noiembrie, în Club La Scena din Calea Călărașilor nr. 55, București, Ștefan Caraman și prietenii vă așteaptă să lansați împreună volumul 92 de povești cu cărți, apărut la Editura Herg Benet.

 

Lansarea de carte va avea loc în salonul verde al clubului, la parter, începând cu ora 20.30. Ea va fi precedată, de la ora 19.00, de spectacolul de teatru Talk Show (de Ștefan Caraman).

 

Afterparty cu clătite – vino cu un borcan de dulceață din fructul favorit.

 

92 de povești cu cărți este o colecție de povestiri inspirate și centrate în jurul cărților, dar nu numai. Cartea este când blândă și prietenoasă cu cititorul său, când acidă și ironică, dar irezistibilă.

 

“Cele 92 de poveşti se organizează într-o serie de poveşti de viaţă, cu suişuri şi coborâşuri, cu stări ce variază de la plictis, regret la nonşalanţă; de la amor la boală, din librării în spitale, de la copii la bătrâni … un volum al contrastelor. Cărţile se clădesc într-un spaţiu urban expus doar prin prisma legăturilor directe dintre autor şi ghidajul arhitectural al librăriilor (portal-uri către universuri tot mai variate), al clădirilor vechi sau chiar al direcţiei din care bate vântul. Simplitatea dialogului conferă o trăsătură aparte iar poveştile se înlănţuie ca un drog în sinapse. Cărţile spun poveşti despre cărţi, despre oameni, despre efectul social pe care îl au acestea (evidenţiat în povestea 30 a cărţii frumoase despre un om foarte urât), despre conexiunile între generaţii.” (Marius Surleac)

 

“Un om și o carte merg ținându-se de mână, strada, clădirile, ceilalți, un om și o carte se strecoară, ca o pereche de cuțite în carnea unui prunc care trebuie să plătească pentru cei care nu mai au, “spre est spre est”, arată omul cu un deget bont, apoi se șterge de sudoare și de praf, cartea i se urcă pe umeri și privește în aceeași direcție, dar vântul îi tot împrăștie paginile peste ochi, nu văd, nu văd, strigă din tot cuprinsul, coperțile o strâng, o strâng…

Când deschizi o carte, când o citești, când o termini înaintea poveștii…” (“92 de povești cu cărți”)

1979321903?profile=original

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Ioan Muntean – budoarul răsăritului (cybersonet XLVI) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoarul răsăritului (cybersonet XLVI) – Cronopediada grup – Cronopedia…
Acum 5 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
Acum 5 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Această carte poștală prezintă două monumente arhitectonice de referință din municipiul Tecuci,…
Acum 5 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Piesa de mai sus este o insigna realizată în anul 1892 cu ocazia înființării Federației Corurilor…
Acum 5 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu BLACKJACK - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 7 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – COMUNA HĂLĂUCEȘTI, JUDEȚUL IAȘI în Hobby-Club Cronopedia
Acum 7 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
24. (poezie, cybersonet)

budoarul răsăritului…
Acum 9 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
Acum 22 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
De-a lungul timpului Banatul, deşi un teritoriu relativ mic şi destul de unitar, a suferit…
Acum 22 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Dobra, în limba maghiară - Dobra, în limba germană – Judendorf, este o comună din județul Hunedoara…
Acum 22 ore
Ioan Muntean – budoar în zori (cybersonet XLV) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoar în zori (cybersonet XLV) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
ieri
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
23. (poezie, cybersonet)

budoar în zori (cybersonet XLV)…
ieri
Mai Mult…
-->