Scrisoare deschisă adresată vecinului Costică

( satiră)

- Măi vecine, iar te plângi?
De ce-ți faci atâtea griji?
Lasă blocul. Mergi la țară
Aerul, spun, te înfioară, 
În sensul cel mai plăcut.
Uite ce ai de făcut:
Cedezi casa și-o mașină
Unui emigrant, din milă - 
Că-s atâția nevoiași
Ce vor case în oraș -
De vei accepta contractul
Îți plătește bine statul -
Mii de euroi primești -
Și te muți, după Ploiești
Primul sat care-l găsești.
Nu-ți lua bagaj cu tine;
Pui de-o parte două rime,
Vreo cinci pixuri și-un caiet -
Că eu mi te știu poet -
Și te instalezi din vară
În căsuța de la țară.
Ca să tragi un pui de somn
Îți agăți hamacu-n pom.
Nu-s vecini nici sus, nici jos,
Dormi ca pruncul de frumos.
Nu mai scârțâie podeaua,
Nu se udă dușumeaua,
Nu te plouă prin tavan
Și-uite așa, nu-ți faci dușmani.
Dormi sub cerul plin de stele,
Te-nvelești noaptea cu ele,
Mai visezi la o cometă,
Vizitezi chiar o planetă,
De n-ai somn, citești o carte -
Luna-i reflector în noapte -
Greierul cântă-n surdină,
Că așa-i noaptea în grădină.
Zici că pensia ți-e mică?
O idee-am, domn Costică:
Îți duci pensia la bancă
Și la toamnă îți iei o vacă.
Îi pui funia de gât
Pe izlaz, mergi la păscut,
Seara când te-ntorci acasă
Mulgi văcuța cea frumoasă,
Și pui laptele la fiert -
Mămăliga-i pe bufet -
Spargi o ceapă, tai din slană,
Ce Dumnezeiască hrană!
Da-nainte, măi neicuță
Nu uita de pălincuță
Că-i mai bună decât toate.
Păi, nu asta-i sănătate?
Cât îi cerul plin de soare,
N-ai s-auzi țipăt, claxsoane,
Nici vecini bătând covoare.
Gâștele-s mai vorbărețe
Deh! ca orice precupețe -
Nici găinile nu tac
Proaspăt oul când îl fac.
Rar mai hămăie un câine
Dar și ăla-i legat, bine.
În rest, liniște și pace.
Ei ce zici, nu vii încoace?
De vecini, să nu ai teamă!
Nu te ia nici unu-n seamă
Că nu-și văd capul de treabă
Când pe câmp, când prin ogradă.
Doar dacă mai sari pârleazul
Ți-ai găsit cu ei necazul.
De vecine, nu ai parte;
Toate-n lume sunt plecate.
Mai rămas-a câte-o babă
Dar și aceia-i chioară, slabă,
Toată ziua stă la poartă
Dumnezeu știe ce-așteaptă!
Tineret? Mai nu-i defel
Tot în lume-i dus și el.
Mergi în satul tău, Costică,
Aerul curat nu-ți strică
Să privești iarba cum crește
Și mărul când înflorește,
Dimineața, la trezit,
Să asculți lung zumzăit,
Să culegi al viei rod,
Să zvârli nucile în pod,
Să miroși toamna-a gutui,
Să alergi pe câmp haihui,
Iar iarna pe ulicioară
Să te dai în sănioară.
Vorba unuia uitat:
Cine viaţa-şi duce-n sat
E poet dar și împărat!
Iar cât satul te primește
Te cinsteşte împărăteşte.

Că și eu de-ar fi s-aleg
Aș lăsa orașul vitreg
Și cu rufele-n boccea
Tot la țară m-aș muta.
Lângă soba-nfierbântată
Să mă strâng grămadă, toată,
Să visez la Feți Frumoși
Și la zâne, nu la hoți,
Nici capul să nu mă doară.
Ah! Ce bine e la țară!

Sfatul meu, fără lozinci,
Mergi de-ți cumpără opinci
Și un cămeșoi cu flori
Ca să ai de sărbători
Când s-o prinde satu-n hori.
Nu mai sta să te gândeşti
Trenul să nu-l prăpădeşti.

Las P. S.-ul cu pupici

11.gif

Ai un tren la ora cinci.
Te-așteptăm, cu drag, aici!

Veronica Şerban
(2015)

(foto: Anca Bulgaru)

1979369655?profile=original

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Gata Vero, vin la ţară!Smile.gif

  • Mulţumesc frumos domnule, Mihail Toma!

  • Mulţumesc pentru aprecieri, Mihai Ștefan Arsene, Aurelia AlbAtros!

  • Dorina, nu te-am convins să vii la ţară, asta e! Rămâi acolo, unde te simţi tu bine, dar mai treci şi pe la mineSmile.gif.

    Mulţumesc frumos de popas!

  • Şi fără diacritice domnule,  Parlea Gheorghe, comentariul dumneavoastră mă încântă. Mulţumesc frumos!

  • Veronică, fată dragă,

    Îți spun deschis, fără șagă,

    C-aș merge și eu la sat

    Însă, cred, m-am cramponat

    Înconfortul de la bloc

    Și nu-mi trebuie alt loc

    Să scriu proză, poezie

    Așa cum îmi place mie.

    Însă versu-ți minunat

    Astăzi chiar m-a fermecat.

  • Cu sincera admiratie, Dna Veronica Serban! Umorul Dvs., de-altfel cunoscut de mine intr-o oarecare masura, e cu abilitate turnat in "calapodul" poeziei satirice. (Scuzati lipsa semnelor diacritice!)

Acest răspuns a fost șters.
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 10 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Școala normală de învățători din municipiul Zalău este precursoarea actualului Liceul pedagogic…
Acum 10 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Grupul Școlar Industrial Metalurgic din municipiul Reșița, denumire actuală – Colegiul Tehnic, este…
Acum 10 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
În data de 1 decembrie 2024, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic mondial o…
Acum 12 ore
Ioan Muntean – romanţă de dimineaţă (cybersonet XLIX) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – romanţă de dimineaţă (cybersonet XLIX) – Cronopediada grup – Cronopedia…
Acum 13 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
27. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
romanţă de…
Acum 14 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - budoarul zorilor (cybersonet XLVIII) în Cronopediada grup
Acum 17 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu THINK TANK (79) - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 17 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – STRADA UNIRII DIN MUNICIPIUL TÂRGU JIU în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – GUGULANII ȘI MUNICIPIUL CARANSEBEȘ DIN JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN Produsul de mai sus este o medalie realizată de firma privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferit în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Adrian Scriminț a răspuns la discuția Victor Bivolu CULTURĂ PRIN INSIGNOGRAFIE – BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI din Hobby-Club Cronopedia
Superb. Lecturată cu plăcere. Întâmplător, dar nimic nu este întâmplător în viață, am trecut pentru…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Mai Mult…
-->