( satiră)
- Măi vecine, iar te plângi?
De ce-ți faci atâtea griji?
Lasă blocul. Mergi la țară
Aerul, spun, te înfioară,
În sensul cel mai plăcut.
Uite ce ai de făcut:
Cedezi casa și-o mașină
Unui emigrant, din milă -
Că-s atâția nevoiași
Ce vor case în oraș -
De vei accepta contractul
Îți plătește bine statul -
Mii de euroi primești -
Și te muți, după Ploiești
Primul sat care-l găsești.
Nu-ți lua bagaj cu tine;
Pui de-o parte două rime,
Vreo cinci pixuri și-un caiet -
Că eu mi te știu poet -
Și te instalezi din vară
În căsuța de la țară.
Ca să tragi un pui de somn
Îți agăți hamacu-n pom.
Nu-s vecini nici sus, nici jos,
Dormi ca pruncul de frumos.
Nu mai scârțâie podeaua,
Nu se udă dușumeaua,
Nu te plouă prin tavan
Și-uite așa, nu-ți faci dușmani.
Dormi sub cerul plin de stele,
Te-nvelești noaptea cu ele,
Mai visezi la o cometă,
Vizitezi chiar o planetă,
De n-ai somn, citești o carte -
Luna-i reflector în noapte -
Greierul cântă-n surdină,
Că așa-i noaptea în grădină.
Zici că pensia ți-e mică?
O idee-am, domn Costică:
Îți duci pensia la bancă
Și la toamnă îți iei o vacă.
Îi pui funia de gât
Pe izlaz, mergi la păscut,
Seara când te-ntorci acasă
Mulgi văcuța cea frumoasă,
Și pui laptele la fiert -
Mămăliga-i pe bufet -
Spargi o ceapă, tai din slană,
Ce Dumnezeiască hrană!
Da-nainte, măi neicuță
Nu uita de pălincuță
Că-i mai bună decât toate.
Păi, nu asta-i sănătate?
Cât îi cerul plin de soare,
N-ai s-auzi țipăt, claxsoane,
Nici vecini bătând covoare.
Gâștele-s mai vorbărețe
Deh! ca orice precupețe -
Nici găinile nu tac
Proaspăt oul când îl fac.
Rar mai hămăie un câine
Dar și ăla-i legat, bine.
În rest, liniște și pace.
Ei ce zici, nu vii încoace?
De vecini, să nu ai teamă!
Nu te ia nici unu-n seamă
Că nu-și văd capul de treabă
Când pe câmp, când prin ogradă.
Doar dacă mai sari pârleazul
Ți-ai găsit cu ei necazul.
De vecine, nu ai parte;
Toate-n lume sunt plecate.
Mai rămas-a câte-o babă
Dar și aceia-i chioară, slabă,
Toată ziua stă la poartă
Dumnezeu știe ce-așteaptă!
Tineret? Mai nu-i defel
Tot în lume-i dus și el.
Mergi în satul tău, Costică,
Aerul curat nu-ți strică
Să privești iarba cum crește
Și mărul când înflorește,
Dimineața, la trezit,
Să asculți lung zumzăit,
Să culegi al viei rod,
Să zvârli nucile în pod,
Să miroși toamna-a gutui,
Să alergi pe câmp haihui,
Iar iarna pe ulicioară
Să te dai în sănioară.
Vorba unuia uitat:
Cine viaţa-şi duce-n sat
E poet dar și împărat!
Iar cât satul te primește
Te cinsteşte împărăteşte.
Că și eu de-ar fi s-aleg
Aș lăsa orașul vitreg
Și cu rufele-n boccea
Tot la țară m-aș muta.
Lângă soba-nfierbântată
Să mă strâng grămadă, toată,
Să visez la Feți Frumoși
Și la zâne, nu la hoți,
Nici capul să nu mă doară.
Ah! Ce bine e la țară!
Sfatul meu, fără lozinci,
Mergi de-ți cumpără opinci
Și un cămeșoi cu flori
Ca să ai de sărbători
Când s-o prinde satu-n hori.
Nu mai sta să te gândeşti
Trenul să nu-l prăpădeşti.
Las P. S.-ul cu pupici
Ai un tren la ora cinci.
Te-așteptăm, cu drag, aici!
Veronica Şerban
(2015)
(foto: Anca Bulgaru)
Comentarii
Gata Vero, vin la ţară!
Mulţumesc frumos domnule, Mihail Toma!
Mulţumesc pentru aprecieri, Mihai Ștefan Arsene, Aurelia AlbAtros!
Dorina, nu te-am convins să vii la ţară, asta e! Rămâi acolo, unde te simţi tu bine, dar mai treci şi pe la mine.
Mulţumesc frumos de popas!
Şi fără diacritice domnule, Parlea Gheorghe, comentariul dumneavoastră mă încântă. Mulţumesc frumos!
Veronică, fată dragă,
Îți spun deschis, fără șagă,
C-aș merge și eu la sat
Însă, cred, m-am cramponat
Înconfortul de la bloc
Și nu-mi trebuie alt loc
Să scriu proză, poezie
Așa cum îmi place mie.
Însă versu-ți minunat
Astăzi chiar m-a fermecat.
Cu sincera admiratie, Dna Veronica Serban! Umorul Dvs., de-altfel cunoscut de mine intr-o oarecare masura, e cu abilitate turnat in "calapodul" poeziei satirice. (Scuzati lipsa semnelor diacritice!)